Consorţiul RCS-RDS şi Antena 1, sub presiune

Amatorii de meciuri din Liga I, care nu sunt abonaţi la RCS-RDS şi care nu au acces la platforma digitală Digi TV, mai au de aşteptat cel mult o săptămână şi jumătate pentru a afla dacă şi alţi operatori de cablu vor putea retransmite partidele. Consiliul Naţional Al Audiovizualului (CNA) a recomandat încă de la începutul săptămânii consorţiului RCS-RDS şi Antena 1 să grăbească negocierea cu operatorii de cablu, astfel încât 70% din populaţie să poată urmări meciurile din Liga I.

În acest moment, abonaţii RCS-RDS şi Digi TV reprezintă ceva mai mult de o treime din totalul celor care beneficiază de televiziune prin cablu sau DTH (2,2 milioane din 6 milioane, potrivit unui studiu GfK).

Iniţiativa CNA a venit în urma numeroaselor reclamaţii de la telespectatori, deranjaţi că furnizorul de cablu la care sunt abonaţi nu are în grilă Gsp TV, postul care transmite majoritatea partidelor din Liga I şi care emite, momentan, doar pe platformele RCS-RDS şi Digi TV.

În cazul în care problema nu se va rezolva prin negocieri între operatorii de cablu, Răsvan Popescu, preşedintele CNA, va sesiza oficial Guvernul, pentru a include meciurile din Liga I pe lista evenimentelor de importanţă majoră. Totuşi, Popescu a spus că nu se va întâmpla acest lucru mai devreme de 19 august, când membrii CNA se vor întâlni cu reprezentanţii Camina Trust, pentru a afla în ce stadiu se află cu negocierile.

„N-ar fi de dorit să se ajungă până la Guvern. Ideal este ca cei care au obţinut drepturile să rezolve aceasta problemă, să-şi extindă cât mai mult aria de acoperire, spre 70%,” a spus Popescu.

Popescu: "Să se grăbescă pentru interesul public"

Mitică Dragomir, preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a dezvăluit ieri că în caietul de sarcini al licitaţiei există o clauză potrivit căreia cel care câştigă drepturile de difuzare ale meciurilor trebuie să fie accesibil unui procent de 70% din populaţie, până la momentul în care se joacă etapele 6 - 7. Termenul se apropie, pentru că este vorba de sfârşitul lunii august – începutul lunii septembrie. În caz contrar, preşedintele LPF ameninţă cu anularea licitaţiei şi organizarea alteia, în care "vom da drepturile altor televiziuni".

Răsvan Popescu spune că „nu putem să le dăm un termen (n.r.: celor de la RCS-RDS), pentru că nu li se poate răsuci mâna la spate, nu li se poate impune să negocieze în viteză”. „Ideea e, totuşi, să se grăbească, pentru că interesul public este ca telespectatorii să vadă meciurile”, a completat preşedintele CNA.

Şi Consiliul Concurenţei a fost sesizat în această problemă de CNA, forul din audiovizual cerând un punct de vedere în cazul unei probleme de monopol care poate exista pe piaţă.

Preşedintele CNA recomandă ca telespectatorii care vor să vadă meciurile din Liga I prin intermediul operatorilor de cablu la care sunt abonaţi, „să se adreseze cabliştilor, pentru ca aceştia să meargă la deţinătorul de drepturi şi să negocieze cu ei posibilitatea introducerii meciurilor în grilele lor”.

„Există Digi, care este al RCS-ului, şi Dolce, care este în negocieri cu Camina Trust. Poate mai sunt şi altele, deocamdată noi de astea ştim”, a declarat Popescu. "Noi apărăm interesul public. Au şi ei un interes comercial, au dat bani pentru drepturile astea, trebuie să-şi scoată banii. Lucrurile sunt foarte sensibile, dar trebuie ca majoritatea populaţiei să ajungă să vadă meciurile", a completat preşedintele CNA.

A cincea staţie a trustului Intact, Gsp TV, s-a lansat pe 25 iulie. Trustul familiei Voiculescu a plătit suma de 102 milioane de euro, împreună cu RCS-RDS, pentru obţinerea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I pe trei sezoane în martie.

(18:04)

EXCLUSIV ONLINE