Până în prezent, 15 persoane au fost vindecate de coronavirus pe teritoriul României.
„15 persoane au fost vindecate în spitalul nostru. E un număr important și e munca colectivului nostru. E și meritul domnului profesor Streinu-Cercel, care e mentorul și coordonatorul nostru. Dânsul ne-a recomandat o schemă pe care noi am aplicat-o, în funcție de cercetările care s-au făcut în lume până la ora actuală", a declarat Virgil Musta, medic la Spitalul de Boli Infecțioase "Victor Babeș" Timișoara, la Antena 3.
Cei 15 sunt persoane tinere, Unii dintre ei nu au prezentat simptome sau au avut simptomatologie minimă. Ei au fost trimiși în izolare la domiciliu și li se va face un nou test de coronavirus peste 14 zile.
„Avem și factori favorabili care au permis această vindecare. Marea majoritate a pacienților pe care i-am avut au fost tineri, cu simptomatologie minimă sau chiar asimptomatici. Acești pacienți evoluează ușor, fără probleme de severitate, cu sau fără tratament. Noi am reușit ca în puțin timp de la introducerea terapiei, să facem să aibă două probe negative și să considerăm că sunt vindecați și i-am trimis la domiciliu. Le-am recomandat ca 2 săptămâni să continue izolarea la domiciliu și urmează să fie testați în a 13-a zi, înainte de a părăsi domiciliul”, a mai explicat medicul.
Musta a explicat în ce a constat tratamentul.
„Preuspune două medicamente anti-virale, care sunt folosite și la pacienții cu infecții HIV și care și-au dovedit eficiența în terapia noastră”.