Congresul SUA, lovit de coronavirus. A fost confirmat!

A apărut și primul politician de rang înalt din Statele Unite ale Americii confirmat cu noul coronavirus originar din China.

UPDATE - Un al doilea congresman american, Ben McAdams, a fost diagnosticat cu Covid-19, boala produsă de coronavirus. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a fost testat după ce a avut febră, tuse uscată și dificultăți de respirație.

Este vorba despre Mario Diaz-Balart, care a fost testat pozitiv pentru Covid-19, boala cauzată de noul coronavirus, relatează dpa, preluată de Agerpres.

„Sâmbătă seara, congresmanul Diaz-Balart a prezentat simptome, între care febră şi durere de cap. Cu puţin timp în urmă, el a fost a notificat că a testat pozitiv pentru COVID-19”, a anunţat, într-un comunicat, biroul congresmanului din Florida.

„Mă simt mult mai bine”, a scris Diaz-Balart într-un mesaj difuzat pe Twitter miercuri seara.

„Cu toate acestea, este important ca toată lumea să ia în serios aceasta şi să urmeze recomandările Centrelor pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor pentru a evita îmbolnăvirea şi a reduce răspândirea acestui virus”, a scris congresmanul american în mesajul său.