Partidul Naţional Liberal vedea Convenția Democratică din România ca pe un fel de cartel electoral în care liberalii să-şi păstreze libertatea de opţiune a strategiei electorale şi totodată să împiedice atacurile şi competiţia între aliaţi.
Președintele Radu Câmpeanu admitea colaborarea cu Ion Iliescu, având o cu totul altă strategie politică decât PNŢ-CD (limitarea sau chiar eliminarea mesajului anticomunist pentru a câștiga timpul și libertatea necesare formării unui electorat propriu stabil), de care lega conflictual şi unele erori făcute în anii ’40. Ele nu trebuie ignorate în analiza deciziilor contrare evidente ale celor două partide (PNL și PNȚ- CD) față de regimul Ion Iliescu, căci la baza lor a fost un conflict personal Câmpeanu – Coposu.
Cu ocazia unei şedinţe PNL ţinute la sediul din Bulevardul „Ion C. Brătianu”, Câmpeanu va afirma că aruncarea tinerilor membri şi simpatizanţi ai partidelor democratice în închisori, începând cu 1947, a fost din cauza violenţelor de stradă ale PNŢ. Era vorba de manifestația promonarhică organizată de partidele istorice în ziua de 8 noiembrie 1945, de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil în Calendarul ortodox, ziua regelui, care a debutat pașnic în Piața Palatului și a fost sabotată de “detașamente ale PCR, îmbarcate în camioane (unele puse la dispozițe chiar de către ocupantul sovietic), de unități de polițiști, jandarmi și formațiuni aparținând Diviziei Tudor Vladimirescu”, ajungându- se la lupte deschise care s-au încheiat cu 11 morți și 75 de răniți (cifre oficiale nesigure), 7 morți fiind din rândurile manifestanților promonarhiști. Practic, în convorbirile directe cu Coposu (evocate abia în 2006), Câmpeanu îi reproșa faptul că personal că a fost arestat și închis din cauza incitării la violență făcute de grupuri de membri ai Tineretului național-țărănist în timpul acelei manifestații, incitări despre
În legătură cu această situație delicată, trebuie menționat că Radu Câmpeanu deschisese public subiectul “vinovăției” țărăniste a lui Coposu personal, pentru aruncarea tinerilor liberali în închisori cu ocazia unui interviu acordat în 1979 postului de radio Europa liberă, unde a afirmat că liderii Organizației de Tineret a PNL, în colaborarea lor cu organizația similară a PNȚ, “erau de acord asupra scopului, dar nu asupra metodeide acțiune”, fiind arestați și închiși deși prezența lor la manifestație s-a limitat doar la sărbătorirea regelui, fără scop politic. Acest episod este important pentru a înțelege atitudinea lui Câmpeanu și a liberalilor la manifestația din 28 ianuarie 1990 din Piața Victoriei, când au anunțat retragerea timpurie (ora 17.00), lăsându- i pe țărăniști să suporte agresiunea feseniștilor conduși de revoluționarul Dan Iosif. Acest episod are legătură cu invocarea de către fostul rege Mihai I a șantajului din momentul abdicării cu cei 1000 sau 2000 de studenți arestați. Ei fuseseră întradevăr arestați imediat dupa incidente, dar eliberați după câteva zile (așa cum povestește chiar Ion Diaconescu în cartea sa de memorii), amenințarea (care probabil a existat) constând în faptul că celor arestați și eliberați li se stabilise identitatea prin interogatorii și li se întocmiseră acte de trimitere în judecată, care puteau fi reactivate. Asta s-a și întâmplat după decembrie 1947.
Din păcate, Radu Câmpeanu a mai făcut un gest regretabil: în timpul negocierilor pentru formarea CPUN, i-a povestit lui Ion Iliescu acea versiune incriminatorie a incidentului din 8 noiembrie 1945 cu afirmația: “Noi am făcut pușcărie din cauza lui!”. Adică a lui Coposu organizator al manifestației, pentru a sublinia linia politică diferită de PNȚ-CD a PNL-ului. Acest episod este semnificativ pentru cercetarea istorică deoarece dezvăluie slăbiciuni ale concepției politice a lui Radu Câmpeanu, care se raporta la istorie prin fragmente fixe și convenabile. A crede că, dacă nu participau la manifestația din 8 noiembrie 1945, regimul stalinist îi lăsa în libertate pe liberali era o naivitate, slăbiciune care a reapărut, paradoxal, în același timp cu performanțele lui politice de după 1989. Radu Câmpeanu avea să declare în ianuarie 2006 despre strategiile de campanie diferite: „Trebuie să vă spun un lucru: trăiam într-o lume de idei, cuprins de entuziasmul acela nefiresc, dar problema mea era partidul şi lupta lui pentru democraţie. Eu ştiam ce înseamnă asta. Cum mama dracului să faci democraţie în România cu parul! Era ilogic. Aveam planuri, proiecte cu ai mei, circulam mult prin ţară şi trebuie să ştiţi că am putut vorbi mulţimilor, ăsta a fost un mare noroc, am putut vorbi liber oamenilor. De pildă, la Timişoara am vorbit din balconul Operei, erau peste 14 - 15 mii de oameni, domnule. Asta îmi dădea un sentiment de încredere, că poporul ăsta se va schimba, şi repede, domnule, repede, spre democraţie. Uneori era un entuziasm atât de mare încât aveam impresia că pot să strig: „Hai la Bucureşti, să-l dăm jos pe Iliescu acum!” Cred că Coposu a căzut pradă acestei iluzii. La Braşov la fel, la Cluj, la Iaşi, unde mă duceam, fenomenul era identic”.
Diferenţa de poziţie era clară: Corneliu Coposu vedea cucerirea puterii prin luptă politică deschisă, astfel încât aceasta să poată fi legitimată moral, în timp ce Câmpeanu adopta linia negocierii politice, mai realiste, însă pline de pericole, în condiţiile în care Puterea era rezultatul unei acţiuni sovietice şi a unei gestionări a sistemului de putere anterior. Radu Câmpeanu considera că nu există o „Dreaptă” în România, că nici nu este nevoie de ea și că democratizarea în etape va conduce la apropierea unei părți a electoratului de liberalism și la apariția unei clase de mijloc urbane care nu poate vota decât PNL. De asemenea, nu credea în Proclamația de la Timișoara, ca program politic „de Dreapta”, iar “punctul 8” al acesteia i se părea o inițiativă sterilă, dacă nu chiar provocatoare.
În legătură cu posibila vizită a fostului rege Mihai I, Câmpeanu declară în conferința de presă PNL din 8 aprilie 1990 că este “inoportună” și că “pentru PNL, regele Mihai va fi un turist și atâta tot”.
...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)