CONFLICT între Parlament și CSAT! Manda cere sesizarea CCR

CONFLICT între Parlament și CSAT! Manda cere sesizarea CCR

Președintele Comisiei de control a SRI Claudiu Manda a declarat, miercuri, că ar trebui sesizată Curtea Constituțională pentru a se pronunța dacă există un conflict juridic de natură constituțională, în privința Legii privind declasificarea tuturor protocoalelor, pe care CCR a declarat-o ca fiind neconstituțională.

„Decizia CSAT nr. 17 nu este o decizie secretă, este nepublică, ceea ce este un alt caracter, este o decizie pe care noi o avem la comisie şi este o decizie la care comisia s-a raportat în primul raport pe care l-a prezentat, şi probabil că va fi o dezbatere în plenul Parlamentului reunit, şi în care noi spuneam că s-au adăugat la lege ameninţări în plus faţă de cele prevăzute de Legea 51 şi corupţia. Dacă statul român ar fi considerat la un moment dat, ceea ce nu este în niciun alt stat european, corupţia ca fiind ameninţare la adresa securităţii naţionale, lucrul trebuie să fie făcut prin lege, nu printr-o decizie a CSAT", a declarat Claudiu Manda, la Antena 3.
 
Manda consideră că o primă măsură, după declararea ca neconstituţională a Legii privind declasificarea tuturor protocoalelor ar putea consta în sesizarea CCR care să se pronunțe dacă există un conflict juridic de natură constituţională.
 
„Spunând că s-a adăugat la lege este echivalentul conflictului juridic de natură constituţională între CSAT, de data aceasta, şi Parlament, cum că CSAT a legiferat adăugând la lege alte ameninţări decât cele stabilite de Parlament prin lege”, a mai precizat Manda.
 
CCR a declarat, cu unanimitate de voturi, că legea privind desecretizarea protocoalelor este neconstituțională. În sesizarea Opoziției se arată că propunerea legislativă a fost dezbătută şi adoptată în conformitate cu procedura de adoptare a legilor ordinare, cu toate că aceasta cuprinde dispoziţii care făceau necesară şi impuneau adoptarea sa sub forma unei legi organice.
 
„Întrucât Parlamentul a legiferat printr-o lege ordinară în domenii supuse reglementării exprese prin lege organică, apreciem că întreaga procedură de adoptare a legii a fost fundamental viciată, legea trebuia să fie adoptată cu majoritatea cerută de Constituţie pentru legile organice şi vă solicităm să constataţi că Legea privind declasificarea unor documente este neconstituţională întrucât încalcă prevederile art. 52 alineatul (2), ale art. 73 alineatul (3) literele (e), (h), (k) şi (l), precum şi prevederile art. 76 alineatul (1) şi cele ale art. 118 alineatul (2) din Constituţia României, republicată", arătau aceştia.