Confesiuni din epicentrul pandemiei. Un medic din Timișoara povestește despre coeziunea socială care înfrumusețează oamenii

Un medic din Timișoara salvează pacienți cu COVID-19 în Franța. Acesta povestește cât de emoționantă este, dincolo de implicațiile sanitare, experiența pe care are șansa să o trăiască aici, pe durata pandemiei.

Raouf Gharbi are 31 și s-a specializat în Gastroeneterologie la Timișoara. Din luna noiembrie a anului trecut lucrează, într-un stagiu de un an, în spitalul ”Emile Muller” din Mulhouse. Acesta este coordonat de Universitatea de Medicină din Strasbourg și e considerat al doilea cel mai mare spital principal din Franța.

După izbucnirea pandemiei, medicul s-a trezit în epicentrul infecțiilor. Până joi, în regiune se înregistraseră cele mai multe morți din această țară, peste 2.000. El a povestit ce înseamnă munca într-un mare spital în aceste momente.

”Toți medicii am înțeles că suntem în vreme de război, că noi suntem soldații care ducem lupta și, mai mult decât atât, că noi trebuie să câștigăm. Și asta facem. Zi de zi. Nu există diferență între medici francezi și nefrancezi, luptăm, umăr la umăr și salvăm vieți. Am colegi medici sau colege asistente care s-au îmbolnăvit.

Dacă nu au avut simptome severe, cu toții au venit în continuare la serviciu, conștienți câtă nevoie este de ei aici. Asta chiar dacă aveau dreptul să stea acasă, până se vindecau. Oamenii au venit la lucru. Suntem mulți care, după orele de program, rămânem în spital și facem voluntariat, în urgențe”, a povestit, pentru Evz.ro, Raouf Gharbi.

El însuși, începe lucrul zilnic la ora 8,00, își încheie programul oficial la ora 18,00, dar pleacă din spital abia la orele 21,00 – 22,00. După program ajută la preluarea pacienților cu COVID – 19 în urgențe, la triajul epidemiologic și la tot ce mai e nevoie. ”După izbucnirea infectărilor, practic medicii nu mai țin cont de specializare, fiecare se ocupă de pacienții care vin”, mai explică medicul.

Cu adevărat șocant, dar într-un sens pozitiv, pentru tânărul medic din Timișoara, a fost să vadă ”pe viu” ce înseamnă coeziune socială reală și un un sistem sanitar bine pus la punct.

Aplauze pentru medicii salvatori de vieți

”La un moment dat, la ora 20,00 fix, oamenii au început să iasă la ferestre sau pe balcoane și să aplaude medicii. Se întâmplă în toată Franța. Pentru noi, deja obosiți, stresați și izolați, a fost ceva nemaipomenit. Un val de energie imensă pe care ni-l luăm, seară de seară, de la cei din jurul nostru, care, prin aceste aplauze ne arată, sincer, cât de mult ne mulțumesc că avem grijă de ei.

E o atmosferă absolut incredibilă. Ai senzația că te umpli de energie, de lumină, nu mai simți niciun pic de oboseală, ești gata să salvezi. Zi de zi. 24 de ore din 24 dacă este nevoie. Coeziunea socială face oamenii frumoși”, povestește Raouf. Se întâmplă mai mult decât atât în Mulhouse. Blocul în care locuiește, în proximitatea spitalului, e cunoscut în zonă ca fiind ocupat exclusiv de medici.

Oamenii au început să le scrie scrisori de mulțumire, pe care le găsesc în cutiile poștale. Ce surpriză! ”Sunt zile în care primim și șapte scrisori. Am primit desene de la copii, gânduri frumoase și cuvinte de mulțumire, de la oameni pe care, evident, nu îi cunosc. Unii ne-au adus prăjituri și mâncare. Nu pentru că nu am avea, ci din respect și din mulțumire pentru munca noastră pe care o facem în acest spital”, a mai povestit tânărul medic.

A învățat medicină modernă la Timișoara

Un sistem pus la punct, așa poate fi exemplificat, bref, ceea ce trăiește  medicul timișorean la Mullhouse. De la izbucnirea pandemiei transportul public a devenit gratuit, deși, evident, oamenii sunt solicitați să rămână în case. Dar, cel mai important e modul în care se simte criza în spital.

”Nu se pune problema de bani. Ca medic, ai toate condițiile pentru a munci modern. Nu există probleme cu aprovizionarea de materiale. Orele de muncă și numărul de pacienți sunt mai mari ca în România. Toți ne facem munca cu foarte multă plăcere. Am tot ce îmi trebuie. Nu există ”nu avem” sau ”nu este”. Nu există așa ceva. Niciun medic nu a demisionat, din contra, cum am spus, cei asimptomatici au continuat să vină la lucru.

Chiar dacă sunt aici foarte bine apreciat de către seniori, recunosc că totul se datorează a ceea ce am învățat în România. Experiența mea s-a format în Clinica de Gastroenterologie a Spitalului Județean din Timișoara, unde , de la colegi și de la domnul profesor doctor Ioan Sporea, coordonatorul clinicii, am învățat ce însemnă o medicină modernă și să fii la zi cu noutățile din medicină.

Nivelul științific al Gastroenterologiei din Timișoara este același ca și în marile spitale din occident, asta am înțeles de când sunt aici. Din păcate, problematic, în România,  rămâne sistemul de sănătate care nu alocă suficienți bani pentru medicină, or medicina fără bani și fără aparate moderne nu poate fi complet eficientă”, a mai spus medicul Raouf Gharbi.

A enumerat toate aceste avantaje din Franța, însă  Raouf spune ca  se va întoarce în Timisoara  la sfârșitul anului, chiar în Clinica de Gastroenterologie a Spitalului Județean, unde vrea să își continue cariera medicală.  La final Raouf spune cu mult optimism: ”Cred în succesul României, care poate realiza, foarte ușor, o medicină de cel mai înalt nivel.

Asta voi încerca sa  realizez în Timișoara, alături de toți colegii din Cĺinica de Gastroenterologie a Spitalului Județean, care sunt, și ei, adevărați luptători în dezvoltarea sistemului medical. Visul meu este să văd în Timișoara un centru specializat în transplantarea ficatului”.

Sursa foto: Raouf Gharbi