Conferința „Cele mai bune practici anticorupție din S.U.A. – educație și prevenire”

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), împreună cu Secția Comercială a Ambasadei S.U.A. la București, a organizat, în data 11 ianuarie, conferința „Cele mai bune practici anticorupție din S.U.A. – educație și prevenire”, eveniment ce a avut ca subiect central corupția la nivelul mediului de afaceri și mijloacele de combatere a practicilor neconforme în companiile românești.

Discuțiile au fost concentrate pe importanța educației și prevenirii, plecând de la modelele de succes de peste ocean, oferite de către Biroul Federal de Investigații – FBI pentru România și Moldova, din cadrul Ambasadei SUA la București.
„În numele Guvernului SUA, felicit Camera de Comerț și Industrie a României pentru organizarea sesiunii de astăzi. Este întotdeauna important să abordăm subiectul luptei împotriva corupției în mediul de afaceri global. La nivel mondial, corupția și lipsa de transparență cresc costurile și riscurile de a face afaceri: descurajează investițiile, denaturează prețurile, perturbă dezvoltarea economică și compromit achizițiile publice. Trebuie să ne unim forțele pentru a contracara amenințările globale la adresa securității noastre colective. Pentru a face acest lucru, trebuie să promovăm și să sprijinim sisteme și instituții care sunt puternice, care se susțin reciproc și sunt lipsite de corupție. Pentru România și Statele Unite, aceste valori sunt esențiale pentru apartenența noastră comună la NATO”, a declarat însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei SUA, dl. David Muniz.
CCIR promovează, în rândul comunității de afaceri din România, o cultura bazată pe respingerea tuturor formelor de corupție în relațiile cu sectorul public şi privat, prin aplicarea unor mecanisme instituționalizate de prevenire şi combatere la nivelul companiilor din România. Din perspectiva mediului de afaceri, corupţia reduce oportunităţile pieţei pentru afaceri legitime, creşte nejustificat costurile activităților de afaceri, creează un mediu de operare neospitalier şi imprevizibil, creează riscul de urmărire penală pentru încălcarea legii, creşte riscul de deteriorare a reputaţiei, afectează substanțial întreprinderile mici şi furnizorii. Trebuie să avem o corelare mai bună între Ministerul Finanțelor şi Ministerul Justiţiei în ceea ce privește bilanțul anual depus de către companiile active. La nivelul lunii noiembrie 2021, din totalul de 1.102.777 companii active, au depus bilanțul doar 768.367 de societăți comerciale active. Vorbim, astfel, de peste 334 de mii de societăți care nu depun bilanțul anual și care, în acest fel, eludează controalele ANAF. Nu există sancțiuni semnificative pentru nedepunerea bilanțului anual”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
„Pentru FBI, combaterea fenomenului corupției rămâne o prioritate pentru că reprezintă un real pericol la nivel mondial. Corupția poate afecta securitatea granițelor, poate afecta viața noastra de zi cu zi prin inducerea unei lipse de siguranță atunci când pur și simplu mergi pe stradă sau atunci când treci peste un pod. În SUA, fenomenul corupției generează pierderi anuale de miliarde de dolari. Pentru a combate acest fenomen nu este necesar numai să investigăm, ci și să oferim infomații importante despre care sunt noile trenduri, despre care sunt amenințările sau care sunt noile scheme de eludare a legii. FBI-ul trebuie sa facă primul pas și să vină către mediul privat și să întrebe cu ce îi poate ajuta. Numai împreună cu mediul de afaceri, prin coordonare  și prin educare putem să construim o adevărată reziliență împotriva acestui flagel”, susține șeful FBI pentru România și Moldova, Departamentul de Justiție al SUA, dna. Monika A. Wasiewicz.
„O singură companie coruptă poate duce la distrugerea industriei din care face parte. La fel cum câteva persoane corupte dintr-o țară pot distruge din multe puncte de vedere întregul stat. Programul Foreign Corrupt Practices Act (FCPA) a luat ființă în anul 1977 pentru că, până în acel moment, nu aveam echipe dedicate combaterii corupției internaționale. O componentă a acestui program vizează și furtul de fonduri guvernamentale de către politicienii corupți. Foarte des, aceștia spală bani în SUA, ceea ce face ca intervenția FBI să poată fi extinsă și în afara granițelor. Orice atinge sistemul bancar american sau piața imobiliară atrage după sine intervenția FBI. Este o luptă constantă, dar pe care o câștigăm pas cu pas”, suțin reprezentanți ai FBI.