Roger Federer a declarat că ar abandona cariera de jucător profesionist, dacă soția sa i-ar spune că nu ar vrea să mai călătorească alături de el.
Ajuns la 35 de ani, tenismenul Roger Federer a vorbit despre unul dintre motivele serioase care l-ar face să ia în calcul retragerea de la fileu. Elvețianul ar renunța, dacă Mirka, soția sa, i-ar spune că nu mai vrea să călătorească alături de el, la turneele la care participă. Cei doi au două perechi de gemeni: Lenny și Leo (3 ani) și Myla și Charlene (7 ani).
„Nu aș fi reușit fără ea. Dacă ar spune că nu-și mai dorește să călătorească, aș răspunde în regulă, cariera mea s-a încheiat. Este simplu. Dar este fericită să fie alături de mine - nu chiar săptămânal pentru că este prea mult să călătorești atât de mult cu patru copii, așa că am mers la Stuttgart și Halle de unul singur. Mă bucur că îmi permite să ne împlinim visurile, pentru că și ea este la fel de implicată precum sunt și eu. M-a sprijinit incredibil de mult”, a spus Federer.