Instanța a dat verdictul într-o crimă care a șocat întreaga țară.
Un bărbat în vârstă de 21 de ani, din Prahova, a fost condamnat după ce anul trecut și-a ucis iubita, în vârstă de 17 ani. Criminalul a primit, astăzi, o pedeapsă de 15 ani de închisoare. La baza abominabilului act a stat gelozia bărbatului. Cei doi locuiau împreună și erau părinții unui copil. În mod repetat, victima era agresată de soțul ei, dar de fiecare dată a decis să închidă ochii.
Într-unul din aceste momente, fata a fost atacată cu bestialitate de iubit și a fost rănită. După ce a comis crima, bărbatul a plecat de acasă și a fost căutat de poliție, fiind capturat în cele din urmă. „A omorât-o sub ochii copilului. Se împăcaseră de o lună și de atunci el nu o mai lăsa să vină la mine”, spunea mama victimei anul trecut.
„Din cauza geloziei, el a fost gelos pe ea. O ţinea în casă legată, sechestrată, nu îi dădea voie să vină la mine, a ajuns gelos şi a omorât-o”, afirma și tatăl fetei ucise de iubitul gelos.
„O înjura, o ameninţa, că dacă nu stă cu el, o omoară!”, povestea și tatăl victimei. În timp ce un vecin declara: „Ea a fost căsătorită, a avut un copil cu el, s-a despărţit şi a luat altul şi omul de gelozie, pac!”
Unchiul victimei vorbea despre antecedentele violente pe care le-a avut tânărul cuplu și îi acuza pe părinții fetei pentru că au lăsat-o să revină la partenerul ei.. „Da, au scapat-o fratele şi fiul meu. Părinţii sunt de vină, nu trebuia să i-o dea înapoi.” Inițial, după desperțire, pe numele bărbatului fusese emis un ordin de restricție, dar fata a revenit la sentimente mai bune și a decis să-l ierte pe tatăl copilului ei.
Acum, instanța a decis ca tânărul criminal să plătească și daune de 10.000 de lei pentru copilul pe care l-a lăsat fără mamă.