Bărbatul de 56 de ani din Lugoj care şi-a strâns de gât iubita până a lăsat-o fără suflare într-un acces de gelozie, a fost condamnat.
La exact 4 luni de la comiterea faptei, Ionel Ivaşcu, cantorul unei biserici din Lugoj care şi-a ucis concubina cu 32 de ani mai tânără, a fost condamnat de Tribunalul Timiş la 13 ani de închisoare.

Magistraţii Tribunalului Timiş au pronunţat sentinţa după primul termen de judecată. În 19 septembrie dosarul a fost înregistrat la Tribunal, o zi mai târziu a fost confirmat mandatul de arestare preventivă, iar ieri, judecătorul Anişoara Ţira a emis sentinţa prin care Ionel Ivascu a fost condamnat la 13 ani de închisoare. Sentinţa nu este însă definitivă.
Cantorul Ionel Ivaşcu a şocat întreaga comunitate după ce şi-a ucis, din gelozie, concubina, care a vrut să pună capăt relaţiei. Femeia era mai tânără decât bărbatul cu 32 de ani. Crima a avut loc în noaptea de 1 spre 2 iunie, pe malul râului Timiş. După ce au consumat băuturi alcoolice, cei doi au plecat la plimbare. Tânăra i-a spus că vrea să se despartă. De la acest punct, cei doi au început să se certe, iar bărbatul a sărit la gâtul tinerei. Ameţit de alcool şi nervos, nu şi-a mai descleştat mâinile decât când iubita lui a picat la pământ moartă. După ce a comis fapta, Ivaşcu a chemat un taxi şi a mers la poliţie să se predea. Cantorul criminal a declarat cu ocazia reconstituirii, că a sugrumat-o din gelozie pe tânăra de 24 de ani.