Concursul EcoPaparazzi şi-a desemnat câştigătorii

Concursul EcoPaparazzi, ediţia a patra, care îi stimulează pe copii să devină poliţişti ai mediului, şi a avut loc în perioada 18 octombrie - 18 noiembrie îşi anunţă câştigătorii.

Cele 42 de lucrări înscrise în concurs, provenind din ţară, dar si din afară, au abordat o tematică eco - exemple de bune şi rele practici din comunitatea locală, pornind de la persoane surprinse aruncând deşeuri în locuri nepermise, până la acţiuni de ecologizare. Materialele au putut fi votate pe ecopaparazzi.ro - portal de comunicare al comunitatii eco, gazduit de Trilulilu.ro, realizat cu sprijinul UPC şi al Asociaţiei Eviron. Lansat în primăvara anului 2009 ca parte a caravanei educaţionale de filme cu mesaj ecologic Guerilla Verde, EcoPaparazzi îşi doreşte să devină o prezenţă permanentă în spaţiul online. Astfel, vor fi organizate lunar concursuri cu premii surpriză. Mai mult decât atât, EcoPaparazzi urmăreşte să se transforme într-o platformă de comunicare în cadrul căreia oricine poate semnala problemele de mediu ale comunităţii în care trăieşte, provocând autorităţile la depistarea celor mai eficiente soluţii. Evz.ro este partenerul media al campaniei EcoPaparazzi.