Comisia Europeană (CE) va premia trei dintre cele mai bune idei provenite de la cetăţeni din întreaga Europă care susţin valorificarea competenţelor şi a tehnologiilor, tema din acest an fiind: "Equally Rebooted" “Relansarea Egalităţii”. La final se vor acorda trei premii de câte 50.000 de euro.
În acest an se caută instrumente, servicii şi modele inovatoare care să ofere tuturor membrilor societăţii competenţele necesare pentru a putea să se integreze pe piaţa muncii şi să concureze într-o economie în schimbare.
Ideile ar putea include, printre altele: noi tehnologii şi modele de afaceri care să facă economia digitală mai incluzivă sau să utilizeze soluţii colaborative pentru a reduce inegalităţile, inovaţii care să le permită persoanelor defavorizate să participe pe deplin la economia digitală şi să obţină venituri salariale sau antreprenoriale, iniţiative care să îi înzestreze pe cei ce riscă excluderea de pe piaţa muncii cu competenţele adecvate pentru a modela economia bazată pe cunoaştere, cum ar fi creativitatea, competenţele de comunicare sau de soluţionare a problemelor, respectiv soluţii care să îi protejeze şi să îi sprijine pe lucrătorii cu salarii mici/slab calificaţi, în condiţiile în care piaţa muncii este într-o continuă schimbare, se arată într-un comunicat citat de Agerpres Lansarea ediţiei de anul acesta a fost găzduită de Muzeul Benaki din Atena şi a reunit inovatori sociali de renume din Europa, la eveniment fiind invitaţi reprezentanţi ai unor organizaţii, precum OpenLab Athens, Ondula, OuiShare, Fairmond, Impact Hub Athens şi Nesta. Concursul se adresează antreprenorilor, inovatorilor sociali, studenţilor, proiectanţilor, celor pasionaţi de tehnologie, formatorilor, grupurilor şi organizaţiilor din întreaga Uniune Europeană şi din ţările care participă la programul european Orizont 2020. Depunerea candidaturilor se poate face până cel târziu în data de 7 aprilie, ora 12:00 (ora Bruxelles-ului), iar cele mai bune trei proiecte vor primi câte un premiu în valoare de 50.000 de euro, la ceremonia organizată în capitala Belgiei, în luna octombrie a acestui an. Conform organizatorilor, în primă fază, 30 dintre candidaturi cu potenţial vor fi selectate ca semifinaliste şi vor fi invitate, în luna iulie, la Madrid, la o academie de mentorat în materie de inovare socială, pentru a contribui la dezvoltarea ideilor lor. Specialiştii europeni urmăresc găsirea unor instrumente, servicii şi modele inovatoare care să reducă decalajul şi să le permită tuturor să beneficieze de oportunităţile oferite de schimbările tehnologice, notează sursa citată. Competiţia este organizată de Comisia Europeană, cu sprijinul Nesta, Kennisland, Shipyard, Impact Hub şi Matter&Co