Concertul Vaya Con Dios s-a amânat

Concertul pe care trupa Vaya con Dios urma să-l susţină mâine seară în clubul bucureştean Fratelli s-a amânat din cauza unor probleme de sănătate ale solistei Dani Klein, iar reprogramarea show-ului ar putea fi făcută în două săptămâni, potrivit unui comunicat al organizatorilor.

Biletele rămân valabile pentru noua dată de concert. Cei care nu doresc să participe la evenimentul reprogramat, îşi pot recupera contravaloarea biletului de la punctul de vânzare de la care s-a achiziţionat tichetul, începând de luni, 15 noiembrie, timp de 4 săptămâni.

Contravaloarea biletelor achiziţionate online va fi returnată la cererea clienţilor către adresa contact@eventim.ro în contul din care s-a efectuat plata.

Artista acuză dureri de cap severe Dani Klein se află sub supravegherea medicilor iar astăzi va efectua o serie de analize pentru stabilirea cauzei durerilor foarte severe de cap pe care le-a acuzat în ultima perioadă.

După rezultatele analizelor managementul trupei va reprograma concertului de la Bucureşti. "Ne îngrijorează, dar suntem alături de ea şi sperăm din tot sufletul să nu fie nimic grav" a declarat managerul Vaya con Dios, Eddy Godjin.

"Sperăm ca starea sănătăţii sale să se amelioreze. Iniţial am încercat să-i oferim asistenţă medicală permanentă la Bucureşti, dar după multiple discuţii cu reprezentanţii Vaya con Dios, am realizat că situaţia este mai gravă decât am crezut cu toţii (inclusiv Dani) iniţial. Avem asigurări că până pe 15 noiembrie, vom avea mai multe detalii privind data reprogramării, estimată în următoarele două săptămâni", anunţă organizatorii.