În momentul în care s-a aflat despre venirea lui Michael Jackson la Bucureşti, pentru un concert pe stadion, Ion Cristoiu a decis ca ziarul Evenimentul zilei să trateze subiectul aşa cum ar face-o un mare cotidian occidental.
Era august 1992. L-a desemnat pe Gheorghe Voicu, redactor şef adjunct, să se ocupe de coordonarea unei echipe de reporteri şi zilnic să apară ştiri despre starul pop. Aşa se face că românii au început să afle totul despre Michael Jackson, despre cariera lui, despre familie, despre fani şi pregătirile pentru marele concert de la Bucureşti.
În ziua concertului de pe Stadionul Naţional (fostul "Lia Manoliu") - pe 30 septembrie 1992, nu pe 29 - starul pop a fost primit ca un şef de stat. Biletul costa 10.000 de lei, în condiţiile în care un salariu bun era de 70-80.000 lei. Pentru acest eveniment, toată lumea s-a pregătit la cele mai de sus standarde. Poliţia, SPP-ul şi Jandarmeria au fost în linia întâi.
La concertul din 29 septembrie,
Concertul lui Michael Jackson la Bucureşti este aşteptat cu mare interes nu numai de fanii starului, ci şi de Poliţia Capitalei. Cu un eveniment de asemenea proporţii, poliţiştii bucureşteni nu s-au mai confruntat. Planul de măsuri, menit să asigure buna desfăşurare a concertului, este minuţios gândit de pe acum şi el va angrena mii de poliţişti din Capitală şi din teritoriu. Şeful acestei dificile operaţiuni este comandantul poliţiştilor Capitalei, general maior Niculae Niţu. Domnia sa, împreună cu doi colaboratori, va pleca la Viena pentru a studia planul de măsuri aplicat de poliţiştii de acolo la ultimul concert din Viena al lui Michael Jackson. Ţinînd cont de faptul că această acţiune va avea loc imediat după terminarea alegerilor- altă acţiune de amploare în care Poliţia deţine responsabilităţi marinu avem de ce să-i invidiem pe poliţişti pentru participarea lor la concert. MIREL CUREA
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/y9iv3lbFcME?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Citiţi mai jos alte articole din serialul EVENIMENTUL ZILEI, 20 DE ANI:
- Primul ziar popular a fost creat de Ion Cristoiu
- Documentele aveau prioritate în "Bulina roşie"
- Faptul divers era zilnic prezent în paginile EVZ
- Ziarul lui Cristoiu, pus la index de Vadim şi Păunescu
- Ion Iliescu a interzis Evenimentul zilei la Palatul Cotroceni
- În anii '90, EVZ a dat bătăi de cap SRI-ului
- Primele scandaluri din sport
- Dezvăluiri despre turnătorii lui Coposu