Concertul lui Clayderman de la Constanta, amanat

Directorul Casei de Cultura din Constanta, Gheorghe Ungureanu, a declarat ca spectacolul a fost reprogramat pentru ca s-au vandut prea putine bilete.

Concertul pe care Richard Clayderman urma sa-l sustina in aceasta seara, de la ora 20.00, la Casa de Cultura din Constanta a fost amanat pentru 3 septembrie, ora 20.00.

"S-au vandut circa 400 de bilete, capacitatea salii fiind de 700 de locuri. Nu s-a adunat nici suma care trebuia din bilete, asa ca s-a amanat concertul", a declarat Gheorghe Ungureanu.

Biletele raman valabile, iar cei care vor sa isi recupereze banii o pot face in aceasta seara, la Casa de Cultura.

La Brasov si Sibiu, unde Clayderman trebuia sa concerteze in martie, spectacolele au fost amanate de mai multe ori si, pana la urma, anulate.