Concertul Guns N'Roses din România, programat să debuteze la ora 20.30, a început cu două ore întârziere. Trupa nu a renunţat nici de această dată la prostul obicei de a întârzia, însă, odată urcată pe scena de la Romexpo, a oferit ce a promis: un spectacol în adevăratul sens al cuvântului.
Amestecate printre fani au fost şi câteva personalităţi din viaţa publică românească: liberalul Călin Popescu-Tăriceanu cu soţia, cântăreaţa Loredana Groza, care îşi ţinea la curent prietenii de pe Facebook cu privire la momentele fierbinţi ale concertului, şi fostul lider al minerilor, Miron Cozma. Iertaţi din dragoste
Sătui de atâta aşteptare, spectatorii au huiduit fără încetare. Nici chiar recitalul din deschidere al celor de la Danko Jones nu a putut să le stăvilească nerăbdarea.
Însoţiţi de înjurături la Dublin şi gata să părăsească scena în aceeaşi manieră la Leeds, celebrii rockeri au oferit un spectacol absolut extraordinar pentru a se spăla de păcatul de a ţine cu ochii în stele publicul din România. Americanii au urcat pe scenă după două ore în lumini de artificii şi însoţiţi de urale amestecate cu huiduieli. Însă, în scurt timp, fanii se pare să îi fi iertat. Rockerii şi-au făcut intrarea în scenă pe acordurile melodiei care a dat, de altfel, şi numele turneului,”Chinese Democracy”, efectele de lumini fiind spectaculoase.
Deşi aparent apatic în timpul melodiilor de pe ultimul album - mai puţin cunoscute - publicul s-a lăsat vrăjit de clasicele ”You Could Be Mine” ori ”Sweet Child Of Mine”, în timp ce, odată cu ”Don't Cry” - cântată la bis -, toţi au fredonat într-un glas celebrul refren.
Recordul irlandez a fost doborât
Mai bine de o oră şi jumătate au aşteptat fanii din Dublin să asculte ”pe viu” celebrele balade ”November Rain” sau ”Don't Cry”. Idolii lor au întârziat iar, atunci când au urcat pe scenă, au fost primiţi cu înjurături şi sticle goale.
"Încă o sticlă şi plecăm. Nu vrem asta, ci să ne simţim bine. Dacă voi nu vreţi, spuneţi", a anunţat în faţa publicului vocalistul trupei, Axl Rose. Cu numai două zile în urmă, Axl a lansat un tir de invective la adresa poliţiştilor şi a organizatorilor concertului de la Leeds, după care a părăsit furios scena.
Motivul nemulţumirii celebrului rocker a fost acela că organizatorii şi forţele de ordine au precizat, înaintea începerii concertului, că trupa va putea cânta până la miezul noţii, însă, la ora 23.15, au decis întreruperea evenimentului.
"We come here to play for you but the cops and the promoters wanna f*** us in the a**", le-a spus Axl fanilor prezenţi în număr mare la concertul din Leeds. O seară mult aşteptată Trupa Guns N’ Roses a promis să facă din concertul de la Bucureşti un show plin de energie şi jocuri de artificii, după cum a reuşit şi la Viena, unde a electrizat publicul, în urmă cu cinci zile.
Un Axl Rose plin de energie şi o scenă înţesată de jocuri de lumini, la care se adaugă sprijinul unui public mulţumit de prestaţia artiştilor de pe scenă. Aceasta ar fi, în câteva cuvinte, o descriere a concertului pe care trupa Guns N’Roses l-a susţinut la Viena, pe 18 septembrie.
Imaginile şi comentariile pe care cei ce au participat la concert le-au postat pe site-ul YouTube arată că show-ul a fost unul reuşit.
Piesele "Chinese Democracy", "November Rain" sau "Sweet Child Of Mine" au avut parte de aprecieri, însă stilul vestimentar al lui Axl a prilejuit un alt gen de comentarii."Axl este unul dintre cei mai buni vocalişti din lume. Dar, cu toate acestea, mi-aş dori să renunţe la acest stil vestimentar de-a dreptul stupid. Arată ca un cântăreţ de muzică pop, plin de el", a postat un fan pe site.
Dacă trupa îşi va păstra acelaşi show ca la Viena şi pe scena de la Romexpo, vom avea diseară un "November Rain" într-un decor "romantic", o scenă încadrată de lumini purpurii, cu un pian amplasat în mijlocul ei şi un "Chinese Democracy" cu Axl îmbrăcat într-o pereche de jeanşi rupţi, cu un batic roşu "ataşat" la centură şi cu o pălărie pe cap, alergând de colo-colo prin jerbele de flăcări şi scântei generate de artificii.
Discreţie maximă
Artiştii au sosit în Bucureşti încă de luni, însă discreţia a fost punctul lor forte. Ei s-au cazat la hotel, managementul trupei ocupându-se în exclusivitate de tot ceea ce ţine de venirea lor la Bucureşti, după cum au precizat organizatorii. Concertul pe care trupa îl susţine în această seară la Bucureşti este parte a turneului "Chinese Democracy World Tour", prin care îşi promovează albumul "Chinese Democracy".
După concertul de la Bucureşti, artiştii ale căror balade au marcat adolescenţa multora dintre cei care au ţinut să fie prezenţi la acest concert vor pleca spre Belgrad, Zagreb şi Praga, unde şi-au programat show-uri pe 23, 24 şi 27 septembrie.
CITIŢI ŞI: În mintea întunecatului Axl Rose <object width="425" height="344"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/8SbUC-UaAxE?fs=1&hl=en_GB"><param name="allowFullScreen" value="true"><param name="allowscriptaccess" value="always"><embed src="http://www.youtube.com/v/8SbUC-UaAxE?fs=1&hl=en_GB" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="425" height="344"></object>