Concerte pro şi contra Zilei Îndrăgostiţilor

Februarie sărbătoreşte oficial iubirea cu o serie de concerte mai mult sau mai puţin în ton cu tema. Trupele româneşti sunt fie partizane sărbătorii importate din Occident, fie ale Dragobetelui nostru.

Indiferent de data în care sărbătoresc oficial iubirea, românii simt nevoia şi de puţină muzică pentru a legitima sentimentul.

După ce ieri, pe 3 februarie, Şuie Paparude şi Taxi au cântat despre iubire şi nu numai, astăzi urmează un show de excepţie la The Ark. Aici va avea loc, în premieră românească, concertul acustic susţinut de James Walsh, solistul trupei Starsailor, una dintre cele mai bine cotate din Marea Britanie.

Influenţat de Coldplay şi Travis şi mare admirator al lui Neil Young, Bob Dylan, Nick Drake sau The Beatles, Walsh promite o reprezentaţie artistică memorabilă, în această seară, de la ora 21.00. Preţul unui bilet este de 50 de lei.

Sarmale cu dragoste

Din "lăutari de oraş", aşa cum şi-au propus să fie în urmă cu 17 ani, când susţineau primul concert în Club A, şi până în prezent, cei cinci băieţi de la Sarmalele Reci s-au transformat, cu ironie şi nu fără o importantă doză de optimism, într-una dintre cele mai longevive trupe rock din România.

Acum, după aproape două decenii de la înfiinţare, Sarmalele Reci revine în Club A, pe 9 februarie, de la ora 23.00, pentru a preda studenţilor "câteva cursuri", aşa cum ei înşişi declară. Prin urmare, ecologia se învaţă cu "Violeta duce găleata la gunoi", chimia cu un "Cocktail Molotov", la botanică aflăm că "Ana are mere", iar de la telecomunicaţii ştim că "Telefonul nu mai sună".

Poziţionări faţă de Valentine’s Day Ziua de Sfântul Valentin este cea mai densă din punct de vedere al evenimentelor muzicale. Deja tradiţionalul concert de Valentine’s Day al trupei Direcţia 5 va avea loc la Sala Palatului, din Bucureşti. Evenimentul va coincide cu lansarea celui mai nou disc al trupei, albumul "Clasic", ce va conţine cele mai recente piese Direcţia 5. Primul single extras de pe album, "Îţi mulţumesc", este considerat de membrii trupei cântecul cu cele mai romantice versuri din istoria formaţiei.

Spectacolul de la Sala Palatului nu va fi lipsit de surprize, pe care cei patru componenţi ai trupei le-au pregătit perechilor de îndrăgostiţi: 50 de cupluri vor avea şansa de a se integra la propriu în spectacol, pe care îl pot urmări chiar de pe scenă, alături de trupa favorită. Fanii vor avea ocazia să vadă tot ceea ce se întâmplă în timpul unui concert live, să simtă vibraţiile instrumentelor, să ia pulsul atmosferei întreţinute de cei de la Direcţia 5.

O contraofensivă la iubire s-ar putea numi demersul băieţilor de la Ţapinarii. Cei doi rebeli pe ritmuri folk, Adrian Tănase şi Cosmin Covei, s-au declarat împotriva obiceiului occidental de a sărbători iubirea cu ursuleţi şi inimoare de pluş pe 14 februarie şi lansează, în Club A, cea de-a zecea ediţie a turneului "Anti-Valentine’s Day".

Conservatoare, trupa Taxi aminteşte că "Dragostea e ca o pereche de pantofi", dar şi care sunt "Cele două cuvinte", pe 24 februarie, în Club Jukebox.

OFENSIVĂ. Trupa Ţapinarii continuă cea de-a zecea contraofensivă la Valentine’s Day

<object height="385" width="480"><param name="movie" value="http://www.youtube-nocookie.com/v/zH7f1cg5oF0?fs=1&hl=ro_RO" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube-nocookie.com/v/zH7f1cg5oF0?fs=1&hl=ro_RO" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" height="385" width="480"></embed></object>

REVENIRE

Iubire în paşi de tango

Celebra formaţie de electro-tango Gotan Project revine în România, pe 28 februarie, la Sala Palatului din Capitală. Încântaţi de primirea fabuloasă de anul trecut, Gotan Project pregătesc o reîntoarcere, a patra, în stilul lor subtil, dinamic şi senzual, demonstrând astfel că tangoul nu mai e de mult un gen pentru nostalgici.

Trupa care a dat o nouă faţă genului se simte la Bucureşti ca la ea acasă. "A fost dragoste la prima vedere", spunea Christoph H. Müller anul trecut. Începută sub forma unui experiment muzical, Gotan Project - Philippe Cohen Solal, Eduardo Makaroff şi Christoph H. Müller - au transformat folclorul argentinian într-un gen muzical de succes, sprijiniţi fiind şi de soundurile electronice.

Pe scena de la Sala Palatului, Gotan Project aduce ultimul album "Tango 3.0", prin care demonstrează că noua muzică este, de fapt, vechea muzică. Sonorităţile domoale, introspecţia vor crea o at mo sferă ca desprinsă de pe străzile prăfuite din Buenos Aires.