Concert caritabil de ziua Aurei Ion

Joi 26 martie 2015, începând cu ora 18:30, pe scena Parcului Crângaşi din Bucureşti, Asociaţia Caritabilă Aura Ion- alături de familie, prieteni şi voluntari inimoşi - în parteneriat cu: Mercy Charity Boutique, Fundaţia Comunitară Bucureşti, Galantom.ro, Agenţia de Print, Inpact Hub Bucureşti şi Andeli Design organizează un spectacol caritabil ȋn memoria Aurei Ion, eroina voluntar studentă la Medicină care şi-a pierdut viaţa ȋn accidentul aviatic din Munţii Apuseni ȋmpreună cu pilotul Adrian Iovan.

Asociaţia Caritabilă Aura Ion are ca obiective sprijinul şi ajutorarea unor categorii sociale defavorizate: copii bolnavi de cancer şi leucemie, mame văduve, bătrâni şi copii abandonaţi. „Prin intermediul acţiunilor caritable, dorim să ne exprimăm iubirea şi admiraţia faţă de Aura Ion şi să ȋmpărtăşim o părticică din caracterul ei unic, sclipitor şi frumos şi celor care nu au avut șansa de a o cunoaște. Facem aceste acţiuni ȋn memoria ei! Dorim să ducem mai departe visul ei de a ajuta oameni şi de a salva vieţi. Totodată, vrem să promovăm voluntariatul şi responsabilitatea socială”, a declarat Mariana Ciucă, sora Aurei şi preşedintă a Asociaţiei.

Pe 26 martie 2015, Aura Ion ar fi ȋmplinit 25 de ani. Cu această ocazie, familia şi prietenii ei lansează Asociaţia Caritabilă care ȋi poartă numele, ȋn cadrul unui spectacol de muzică, teatru şi dans. Organizatorii mulţumesc din suflet artiştilor care au răspuns invitaţiei şi s-au alăturat ca şi voluntari acestui proiect: Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Corina Chiriac, Mihai Constantinescu, Los Hermanos Dinamita, Oportunidad Escuela de Salsa, Marian Stan şi elevii săi, Amira Hayam, Bogdan Vlădău, Roxana Marişca, Trupa KeAloha, Trupa Arthesium, Trupa Antic, Trupa Cortez, Fabian Sanchez, dar şi staff-ului tehnic: Romeo Unga (sonorizare şi lumini), Angelo Tuchiu (video) şi Cristina Teasa (fotograf).

Solistul de muzică latino Fabian Sanchez s-a alăturat acestui proiect pentru că ȋşi doreşte să aducă zâmbetul pe buzele şi ȋn sufletele cât mai multor oameni, vrea să le arate celor trişti şi necăjiţi partea frumoasă a vieţii. „Când zâmbeşti, viaţa se schimbă şi poţi să treci mai uşor peste greutăţi. Sunt fericit să pot ajuta, atât cât pot. Știu că numai ȋmpreună putem să facem ceva bun pentru aceşti copii defavorizaţi.” Fabian va fi prezent pe scena din Parcul Crângaşi ca şi prezentator dar şi cu un show de muzică latino, percuţie şi dans, ȋn formula Los Hermanos Dinamita (trupă finalistă la concursul Românii au Talent).    

Pentru că arta vieţii şi arta dansului sunt inseparabile, Amira Hayam, dansatoare, coregrafă şi instructoare de dansuri, a acceptat cu bucurie invitaţia la scenă. „Povestea Aurei m-a impresionat foarte mult. Visul ei a fost să ajute oamenii, de aceea a ales să devină medic. Sunt medici care au har, care ȋşi ajută pacienţii uneori chiar până la sacrificiul de sine. Aceşti Oameni s-au născut cu o chemare ȋn suflet şi sunt pasionaţi de fapte bune. Prin atingerea lor, rănile se vindecă şi vieţile se transformă sau, precum florile - reȋnfloresc. Un astfel de medic este şi mama mea, de care sunt foarte mândră. Dacă medicii sunt vindecători de trupuri, ȋmi place să cred că artiştii sunt vindecători de suflete şi mesageri ai lui Dumnezeu. Evenimentele de tipul acestui spectacol de caritate au ca scop unirea tuturor forţelor pentru menţinerea vieţii. Mă bucur să pot fi de ajutor. Prin spectacolele mele, vreau să trezesc ȋn sufletul publicului emoţii estetice autentice, stări de bucurie şi energie pozitivă. Dincolo de artă, dansul ȋnseamnă viaţă, este emoţie şi energie. În Univers, totul dansează.” Amira va prezenta ȋn cadrul spectacolului două momente de dansuri feminine, cu origini sacre: belly dance (solo) şi hula dance (ȋmpreună cu Trupa KeAloha).

„Pentru şcoala de dans Oportunidad este foarte important să fie alături de cei care au nevoie de ajutor. Ori de câte ori am avut ocazia, nu am ezitat să oferim tot ce putem pentru a-i sprijini pe cei care nu sunt atât de norocoşi ca şi noi. O facem şi acum, cu speranţa că vom aduce o rază de lumină ȋn vieţile care depind de noi toţi şi care pot fi salvate.” Felix Crainicu, fondator al şcolii de dans Oportunidad

Laura Cristina Crăţău, organizatoarea principală a evenimentului, ea ȋnsăşi cu o poveste de viaţă impresionantă, a ajuns să se dedice acestei cauze din dragoste pentru ocrotirea vieţii, indiferent de testele dure la care soarta ne supune uneori: „Cumva această tragedie m-a ȋntărit şi am promis atunci, ȋn primele zile, că nu voi permite ca Aura să fie uitată. Astfel am organizat la un an de zile Marşul comemorativ Aura Ion şi Adrian Iovan. Iar acum tot ȋn amintirea Aurei organizez un spectacol caritabil, de ziua ei”.

Fondurile strânse ȋn urma acestui eveniment caritabil vor fi donate unor persoane grav bolnave care au nevoie urgentă de tratamente foarte costisitoare: 

Adina Elena Diaconu de 18 ani din Comuna Varbilău, Prahova, bolnavă de leucemie

Titular cont pentru donaţii: Diaconu Adina Elena  BCR RON: RO36RNCB0210145020010001 BCR EUR: RO09RNCB0210145020010002

Annes Elena Iacobescu de 10 ani din Motru, Gorj, bolnavă de leucemie

Titular cont pentru donaţii: Iacobescu Annes Elena BCR RON: RO14RNCB0149144157090001 BCR EUR: RO84RNCB0149144157090002 CEC BANK: RO90CECEGJ0308RON0699510

Lia Maria Manuela Spiridon de 19 ani din Piteşti, Argeş, bolnavă de leucemie

Titular cont pentru donaţii: Lia Maria Manuela Spiridon BCR RON RO05RNCB 0022111861920005 BCR EUR RO75RNC B0022111861920006 BCR USD RO48RNCB 0022111861920007

Vlad Daniel Popescu de 10 ani din Tg. Jiu, Gorj, bolnav de leucemie

Titular cont pentru donaţii: Popescu Vlad Daniel BCR RON: RO52RNCB0775144988840001 BCR EUR: RO25RNCB0775144988840002

Ștefan Gabriel Georgescu de 30 ani din Bucureşti, cu probleme grave la inimă

Titular cont pentru donaţii: Ștefan Gabriel Georgescu CONT LEI: RO04 RZBR 0000 0600 1402 6424 CONT GBP: RO10 RZBR 0000 0600 1511 9021 CONT EURO: RO37 RZBR 0000 0600 1498 9816 

În această zi specială de 26 martie 2015 organizatorii doresc să le readucă zâmbetul pe buze şi să ȋi sprijine pe cei aflaţi ȋn luptă cu boala. „Prin acest concert caritabil ȋncercăm să ȋncurajăm oamenii să contribuie cu donaţii, acţiuni şi zâmbete către aceşti copii grav bolnavi pentru că nu există un moment mai bun pentru a face fericit un suflet de copil decât momentul ACUM!”, spune Mariana Ciucă, preşedinta Asociaţiei. Prin intermediul Asociaţiei Merci Charity Boutique, organizatorii vor amenaja ȋn Parcul Crângaşi o zonă specială pentru cei care doresc şi pot să doneze alimente neperisabile. Acestea vor fi apoi donate către familiile copiilor internaţi la Institutul Oncologic Fundeni. 

Spectacolul organizat de Asociaţia Caritabilă Aura Ion va avea loc ȋn Parcul Crângaşi, ȋntre orele 18:30 - 22:00, la scena amenajată ȋn imediata apropiere a Lacului Morii (cunoscut şi ca Lacul Ciurel). Intrarea este liberă.