Dupa ce a vazut ca nu poate privatiza societatile aflate in subordinea sa, executivul a inceput procedura de concediere colectiva a angajatilor acestora.
Guvernul a aprobat in ultima sedinta concedierea colectiva a celor 101 angajati ai Petrotrans, pentru ca in februarie luase hotararea sa amane cu sase luni procedurile de insolventa la Petrotrans Ploiesti si la alte 27 de societati.
AVAS avea in atributii privatizarea acestor societati pana la 15 august, insa Autoritatea este acuzata de angajatii acestor societati ca practica un joc politic pentru desfiintarea lor. Cei aproape 15.000 de salariati ai celor 28 de societati nu mai spera in miracolul privatizarii si, majoritatea dintre ei, se pregatesc de concedii nesfarsite.
Salariatii pleaca singuri
In lichidare voluntara din 2005, Terom Iasi, cel mai mare combinat de fibre sintetice din tara, a ramas anul acesta cu doar 53 de salariati din 385 cat avea la inceputul anului, ne-a spus Vasile Cernescu, reprezentantul acestora.
La Nicolina Iasi, „sablonul este acelasi: conducerea PNL vizeaza desfiintarea societatii, cum face cu toate cele pe care spune ca doreste sa le privatizeze”, afirma Gheorghe Paduraru, liderul lucratorilor. In societate au ramas doar 8 angajati dintr-un total de 60 cati erau la inceputul anului. Nicolina mai spera ca AVAS sa vanda unui investitor ultimele doua sectii ramase in fabrica.
Fabrica de Arme Cugir asteapta o decizie politica in lipsa careia datoriile societatii o vor condamna la lichidare, ne-a spus Ioan Neagu, liderul sindical.
„Daca nu va fi modificata legea regimului armelor si munitiilor, prin care sa fie permisa productia din aceasta industrie in regim privat, nu vor veni investitori”, spune acesta, amintind ca, desi nu au fost disponibilizari de personal, angajatii pleaca singuri.
„Programul de restructurare prevede investitii de cateva milioane de euro in retehnologizare, care vor fi greu de realizat, iar schimbarea profilului de activitate presupune schimbarea intregii fabrici, mai putin hala”, spune Neagu.
Pe butuci
Societati care isi asteapta sfarsitul*
Societatea localitatea angajati la 1 ianuarie 2007
Nicolina Iasi 60 Rulmentul Brasov 2.263 Terom Iasi 385
Tractorul Brasov 1.926 Petrotrans Ploiesti 108 Fabrica de Arme Cugir Cugir 986
Romaero Bucuresti 1.212 Menarom Galati 590 Foradex Bucuresti 597
*) Date furnizate de AVAS in februarie 2007