Urmează vremuri grele pentur unii din angajații în IT. Unul dintre giganțiimondiali în domeniu a anunțat că va disponibiliza mii de oameni. Practice, compania va renunța la un angajat, la fiecare 10. În total 5.000 de persoane vor rămâne fără job.
Concedierea care s-ar pregăti la Hewlett Packard Enterprise, ar putea fi urmată de altele, deoarece, în trei ani, până în 2020, compania vrea să reducă cheltuielile cu 1,5 miliarde de dolari pentru a rămane cu mai mulţi bani la cercetare şi dezvoltare, informează Digi24.
Potrivit Bloomberg, Hewlett Packard Enterprise va disponibiliza 5.000 de angajați. Compania e una din ”bucăţile” în care s-a spart vechiul HP - Hewlett Packard, tot pentru eficientizare. La momentul respective, HP Enterprise a preluat operaţiunile de cloud şi partea de software, iar în timp a renunțat la zeci de mii de oameni, pentur eficientizare.
HP Inc., cealaltă jumătate a fostului colos IT, a preluat partea de hardware. În 2016 a decis să disponibilizeze între 3.000 și 4.000 de angajați.