Istoricul american de origine poloneză, Richard Pipes, profesor universitar la Harvard University, cercetător și analist CIA specializat în istoria Rusiei, precum și în analizarea strategiilor sovietice de decizie militară și politică, descrie foarte sugestiv, în Capitolul X, „Red Terror - The Murder of the Imperial Family”, al lucrării sale, „A Concise History Of The Russian Revolution” (1995), contextul care a dus la asasinarea Romanovilor, variantele inițiale de lichidare pe care bolșevicii le-au luat în calcul, precum și filmul terifiant al omorului petrecut în noaptea de 16-17 iulie a anului 1918, în Casa Ipatiev din Ekaterinburg.
Să-i dăm cuvântul!
La începutul lui iulie, paza prizonierilor a fost preluată de o echipă a Ceka, alcătuită din comuniști unguri. Familia imperială a petrecut ziua de 16 iulie în modul obișnuit. Judecând după ultima însemnare din jurnalul țarinei, făcută la orele 11 seara, când familia se pregătea de culcare, niciunul dintre ei nu bănuia ce avea să se întâmple.
Citește GRATUIT toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric