Nu numai ecologiștii germani, ci mulți alți participanți la mișcările studențești de inspirație comunistă din 1968 au cerut deschis legalizarea pedofiliei.
Un cititor bine informat îmi atrăgea atenția că e puțin forțat să arunc vina asupra stângii europene pentru ideea criminală de a lăsa copiii în voia unor deviați. Aș fi de acord cu această poziție, de altfel bine documentată, dacă ar fi vorba într-adevăr despre un caz izolat (un grup de câțiva studenți dintr-un oraș german, așa cum s-a spus).
Din păcate, nu este cazul. În primul rând, Verzii germani s-au delimitat public de această propunere dementă abia după vreo nouă ani. În al doilea, mulți dintre politicienii care au ajuns să conducă astăzi destinele Europei, impunând ideologia multiculturalismului și invazia imigranților din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, au un trecut revoluționar care frizează terorismul de stânga și au promovat o așa-zisă libertate sexuală dincolo de orice limite.
Printre ei se află, de pildă, Bernard Kouchner, fost ministru de Externe și pentru Afaceri Europene în guvernul de centru dreapta al lui Fillon, dar și de două ori ministru în executive de stânga. Kouchner, pe care prestigioasa publicație Jerusalem Post îl numea pe vremuri cel mai influent evreu din lume, este, de asemenea, co-fondator al ONG-ului „Medici fără frontiere”.
Din păcate însă, numele venerabilului politician francez apare în tinerețe și pe altfel de documente, care nu-i fac deloc cinste. Unul dintre acestea, redactat în anii 70 ai secolului trecut, cere răspicat ca pedofili dovediți să fie exonerați de răspunderea penală. Totul a pornit de la faptul că trei bărbați au fost condamnați în 1977 pentru activități sexuale cu niște copii de 12 și 13 ani.
Iată ce scriau Kouchner și prietenul său socialistul Jack Lang: „Trei ani de închisoare pentru niște sărutări și mângâieri? Ce ajunge, ajunge!”.
La fel de plină de indignare este și o a doua petiție semnată, țineți-vă bine, de celebrul scriitor și filosof Jean Paul Sartre și de nu mai puțin cunoscuta sa parteneră de viață Simone de Beauvoir, autoarea acelui adevărat manifest al mișcării feministe numit “Al doilea sex”.
“Legea franceză recunoaște că la 12 sau 13 ani există discernământ, că poate judeca și condamna copii de această vârstă, dar le refuză această capacitate în ceea ce privește viața emoțională și sexuală. Ar trebui recunoscut și dreptul copiilor și adolescenților de a avea relații cu oricine doresc ei”, scriu Sartre și Simone de Beauvoir.
Scrisoarea lor deschisă este contrasemnată și de alte personalități ale stângii franâuzești - filosoful Michel Foucault, criticul literar Roland Barthes și marele teoretician al emancipării minorităților sexuale, Jacques Derrida. Informația că toate aceste nume sunt legate de propuneri de dezincriminare a pedofiliei apare în „The Guardian”, ziar pe care niciun scriitor nu-l poate suspecta de vreo dorință de a lovi în mișcările de sorginte comunistă.
De altfel, autorul articoluluii din The Guardian încearcă să-i scape pe intelectualii de stânga de această pată, intervievându-l pe arhitectul Roland Castro, un alt participant la turbulențele din 68. Acesta susține că astfel de poziții, precum dezincriminarea pedofiliei, nu erau considerate numai acceptabile, ci și la modă în acei ani.
„Multe lucruri bune au pornit de la mișcările din 1968, dar trebuie să privim adeărul în față - epoca era extrem de naivă. (...) Spuneam de toate și în același timp opusul a ceea ce tocmai susținusem, fără să ne gândim. Și în încercarea de a fi liberi, am sfârșit prin a pune la pământ toate vechile bariere.”
Adevărul lui Roland Castro e, din păcate, parțial. Dorința dintotdeauna a stângii a fost să distrugă vechea lume și să pună în loc o utopie, o creație a unor minți înfierbântate. Iar pentru asta trebua să dărâme tot. Mișcarea din 1968 nu face excepție. Ea a dat naștere nu unui partid, ci unor idei în care echiul comunism era amestecat cu reoluâia sexuală.
De aici au pornit curentele care au ajuns astăzi să amenințe însăși existența Europei, prin încurajarea unei imigrații fără limite și atacurile continue la adresa „vechilor bariere”- stat, națiune și credință creștină. Și aici se pune întrebarea: extremiști sunt cei care apără un mod de viață care asigură de secole existența civilizației noastre sau cei care vor să răstoarne lumea cu susul în jos?