Conform celui mai recent studiu de profil, cumpărâm mâncare mai bună calitativ, mai scumpă, dar într-o cantitate mai mică. Piaţa bunurilor de larg consum a crescut cu 1,7% în primul trimestru al anului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însă volumul a scăzut, pentru prima oară din 2015, cu 2,5%.
Conform studiului, produsele alimentare proaspete, precum şi produsele de îngrijire personală, rămân la o valoare constantă.
Creşteri înregistrează produsele alimentare ambalate (+3%), urmate de băuturi cu 2%. Campioane sunt produsele pentru îngrijirea locuinţei, care au crescut cu 7% în valoare, semn că românii acordă mai mare atenţie confortului de acasă, conform sursei citate.
De asemenea, potrivit documentului citat, brânza, deserturile din lapte, batoanele de cereale, cidrul, pizza congelată şi fructele uscate au continuat să se dezvolte, precum şi categoriile de "răsfăţ", cum ar fi îngheţata sau biscuiţii.
Totodată, alimente de bază precum zahărul, făina, orezul, uleiul sau margarina continuă tendinţa de scădere, se mai spune în studiul efectuat de GfK.
"În primul trimestru al anului 2017, comerţul modern a atins o cotă de piaţă de 62%, câştigând aproximativ 2 puncte procentuale în detrimentul comerţului tradiţional. Discounterii, supermarketurile şi magazinele moderne de proximitate au cea mai mare creştere a cotei de piaţă în valoare, primele două câştigând prin coşuri mai mari, în timp ce magazinele moderne de proximitate recrutează mai mulţi cumpărători. Hypermarket-urile sunt afectate de scăderea traficului şi au pierdut aproape un punct în valoare. Mărcile private au atins aproape aceeaşi cotă de piaţă ca în trimestrul întâi al anului anterior (~15%). Vânzările la promoţie au scăzut cu 0,7 puncte procentuale în primul trimestru din 2017 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut", mai spune studiul realizat de GfK.
Studiul are la bază informaţii obţinute prin monitorizarea consumului casnic pentru toate categoriile de produse de larg consum prin intermediul cercetării de tip Panel de Consumatori a GfK România, pe un eşantion de 3.000 gospodării, reprezentativ la nivel naţional.