DOLIU în lumea MUZICII! Un cunoscut COMPOZITOR a MURIT

Organistul și compozitorul francez Jean Guillou a murit la vârsta de 88 de ani în capitala Franței. EL a fost titular timp de peste o jumătate de secol la marea orgă a bisericii pariziene Saint-Eustache.

„El a fost foarte prezent până la sfârşit, foarte lucid”, a declarat Suzanne Guillou, soţia compozitorului timp de 39 de ani. „Nu trăia decât pentru muzică. Îşi făcea griji pentru concertele sale programate până în 2020”, a adăugat ea.

Organistul urma să susţină concerte importante, printre acestea numărându-se cel din Italia, programat la 15 februarie, dar şi la 5 aprilie în Marsilia, şi la 21 mai în Roma.

Concertist de renume mondial, compozitor prolific, pedagog şi realizator de orgi, muzicianul a fost titular între anii 1963 şi 2015 la orga bisericii Saint-Eustache, una dintre cele mai prestigioase din Franţa. Însă, considerându-se prea puţin respectat, Guillou a luat decizia de a renunţa la această funcţie, potrivit AFP.

„Cred că muzica nu are nimic de-a face cu religiile. Întotdeauna am susţinut că orga trebuie să fie scoasă din biserici şi să i se dea o altă viaţă”, a mărturisit compozitorul într-un interviu acordat agenţiei franceze în 2015.

În 2010, organistul şi compozitorul francez a refuzat „Legiunea de onoare”, cea mai înaltă distincţie franceză, pe care a considerat-o inadmisibilă „într-o perioadă în care locul muzicii aşa-numite savante sau clasice este diminuat de toate organismele oficiale”.

Jean Guillou s-a născut în Angers, în vestul Franţei, în 1930, iar recunoaşterea activităţii sale a venit din străinătate. Format la Conservatorul din Paris, muzicianul a luat rapid drumul Lisabonei unde a predat orga, apoi s-a îndreptat către Berlin, locul în care a compus primele sale opere, dar şi spre Zurich unde a avut sute de elevi.

În urma sa au rămas numeroase transcripţii pentru orgă şi o importantă colecţie de compoziţii, informează Agerpres.