Conservatorii de la Vatican au pus la cale un plan secret menit să pună enorm de mult stres asupra Papei Francisc, astfel încât, Suveranului Pontif să-i rămână o singură soluție.
Mișcarea împotriva Suveranului Pontif liberal a început la scurt timp după moartea Papei Benedict al XVI-lea, pe 31 decembrie. Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a spus în repetate rânduri că se va retrage din funcție dacă starea lui de sănătate se va agrava, lucru puțin probabil în timp ce Benedict al XVI-lea era încă în viață.
Se dorea să se evite situația în care trei Papi în viață locuiesc la Vatican.
Vaticanul vrea să-l înlăture pe Papa Francisc
Speculațiile cu privire la complotul Vaticanului au luat amploare după ce Papa Francisc s-a întâlnit luni cu arhiepiscopul Georg Gänswein, secretarul de lungă durată al Papei Benedict al XVI-lea. Arhiepiscopul este împotriva actualului Papă, iar în trecut a publicat o carte de memorii în care îl prezintă pe Francisc într-o lumină deosebit de nefavorabilă.
În urma întâlnirii, Vaticanul a refuzat să ofere detalii despre ce anume s-a discutat și a confirmat doar că întrevederea a avut loc. În acest sens, o publicație italiană a scris despre un cardinal italian care a dezvăluit faptul că se pregătește o acțiune împotriva Papei „comunist” de către conservatori.
„Planul secret va fi formulat pe mai multe axe și faze, dar va avea un singur obiectiv - să pună pontificatul sub o asemenea presiune încât Francisc să fie nevoit să demisioneze. Adversarii lui Francisc știu că în acest moment sunt în minoritate, că vor avea nevoie de timp atât pentru a obține un consens, cât și pentru a-l slăbi pe Francisc”, a spus cardinalul.
El a mai adăugat că în mare parte, campania se va axa pe slăbirea progresivă a Sfântului Părinte, precum și pe opțiunile sale doctrinare, ceea ce va crea o mare nemulțumire care va putea fi folosită împotriva sa.
Venirea Papei Francisc la Vatican
Papa Francisc a devenit suveran pontif în anul 2013, după ce conservatorului Benedict al XVI-lea și-a dat demisia. Venirea lui a adus mai multe schimbări în Vatican, fiind un critic al capitalismului și cu o atitudine deschisă față de homosexualitate, avort, împărtășania pentru divorțații recăsătoriți și celibatul preoților, potrivit Daily Mail.