Doar o întâmplare a făcut ca planul diabolic pus la cale de doi angajaţi la filmările pentru "Frumoasa şi Bestia" de a o răpi pe actriţa Emma Watson să eşueze.
Artista de 25 de ani urma să fie, săptămâna trecută, victima unui teribil complot, pus la cale de doi bărbaţi care lucrau în platourile de filmare, la continuarea filmului "Frumoasa şi Bestia", informează The Sun, citat de Agerpres.
Originari din Europa de Est, cei doi puneau ţara la cale în timp ce se aflau într-un taxi, fără să ştie însă că şoferul vorbea şi el aceeaşi limbă. Acesta şi-a anunţat imediat patronii, care au alertat conducerea studiourilor Sheppertons din apropierea Londrei.
"Existau îngrijorări în privinţa securităţii Emmei", a declarat unul din apropiaţii actriţei, care a adăugat că "un şofer a spus ce a auzit în taxi după filmări. Este şocant să te gândeşti că cineva a vrut să îi facă rău Emmei, mai ales un membru al personalului studiourilor".
Potrivit site-ului Voici, securitatea actriţei, care a fost deja victimă a unei acţiuni de hărţuire în 2011, a fost suplimentată.
Şi poliţiştii au UMOR. Ce se întâmplă când OAMENII LEGII dau în mintea copiilor | GALERIE FOTO