"Alitalia confirmă închiderea rutei Roma-Bucureşti de la 1 februarie 2017. A doua fază a planului strategic de afaceri va vedea o remodelare a reţelei de zboruri scurte şi medii. Optimizarea ofertei de zboruri Alitalia pe ruta Roma-Bucureşti este parte din acest plan, destinat să asigure sustenabilitatea economică a operaţiunilor companiei care este transportatorul naţional.
Această rută nu mai este viabilă din punct de vedere financiar. Alitalia contactează pasagerii afectaţi şi le oferă posibilitatea să-şi schimbe planurile de călătorie sau o rambursare integrală a contravalorii biletelor”, au declarat pentru ECONOMICA.NET surse din cadrul Alitalia.
Pentru cine va încerca să își rezerve un zbor spre Roma cu operatorul italian începând cu 1 februarie pe site-ul alitalia.com, îi va fi alocat un zbor operat de TAROM. Pe data de 31 ianuarie, rezervările făcute pe site-ul companiei afişează cele două zboruri zilnice ale companiei spre Roma, la 6.20 şi la 19.05, cu tarife de 54 de dolari pe acest segment de zbor.
În intervalul 25-31 ianuarie, preţul biletelor de avion spre Roma este de 40 de dolari.
În prezent, Alitalia operează două zboruri pe zi din Bucureşti, la 6.20 şi la 19.15; întoarcerile din Roma spre Bucureşti sunt la 15.10 şi la 21.50 de minute de pe aeroportul Fiumicino. În 2016, compania a renunţat şi la ruta Milano-Bucureşti.
Motivul evident de renunţare a operatorului italian la rutele de pe Otopeni este ofensiva agresivă a operatorilor low-cost pe destinaţiile din Peninsulă. În Italia, traficul aerian este dominat de Ryanair – operatorul low-cost a speculat slăbiciuni ale Alitalia precum flota veche şi lipsa resurselor pentru dezvoltare. De pe aeroportul Henri Coandă, Ryanair operează două curse zilnice spre Roma.
Operatorul aerian low-cost irlandez plănuieşte ca în 2017 să crească traficul de pasageri cu 10% în Italia, până la 35 de milioane. Compania a anunţat că va investi 1 miliard de dolari în 10 noi aeronave şi va deschide 44 de rute noi de pe 23 de aeroporturi regionale.
În întreaga Europa, Ryanair plănuieşte să crească traficul pasagerilor cu 10% până la 117 milioane, pe măsură ce îi va ademeni pe clienţi de la operatorii cu tradiţie. Ryanair a semnalat în presa internaţională la finalul anului trecut că va intensifica războiul preţurilor, cu preţuri la tarifele de zbor anul acesta ce vor scădea, în medie, cu 8% pe parcursul primei jumătăţi a acestui an fiscal, titrează rotalianul.com