Comitetul Politic Consultativ a fost înființat, în a doua jumătate a secolului XX, ca o structură politică de conducere nivel înalt în cadrul Tratatului de la Varșovia. El avea rolul de a coordona și examina problemele legate de aplicarea acestui tratat. Creat inițial în textul fondator al alianței, comitetul a fost formalizat în cadrul primei întâlniri a liderilor celor opt state fondatoare, desfășurată la Praga în ianuarie 1956. Potrivit comunicatului final al reuniunii, Comitetul urma să se întrunească ori de câte ori era necesar, dar cel puțin de două ori pe an.
În cartea „La est de Cortina de Fier”, Corneliu Filip aduce în atenția cititorilor câteva aspecte interesante din acea perioadă. El povestește că, pe lângă Comitetul Politic Consultativ se creează următoarele organe auxiliare cu sediul la Moscova. Cele din urmă sunt: „a) O comisie permanentă având ca sarcină să elaboreze recomandările în probleme de politică externă. Și al doilea: b) Un secretariat unit, din care fac parte reprezentanţi ai tuturor statelor participante la Tratat.”
Funcționarea practică a Comitetului Politic Consultativ
Autorul precizează în carte: „Acesta era cadrul strict legal de funcţionare a acestui organ suprem de decizie politică la nivelul Alianţei statelor socialiste sub egida Moscovei. În practică, avem doar mărturiile unor participanţi români la diverse nivele. Potrivit lor, recomandările Comisiei permanente, împreună cu ordinea de zi erau transmise din timp statelor participante, care le analizau, trimiteau observaţii, se realizau proiectele de Declaraţie comună şi al Comunicatului de presă, care erau, în final, adoptate în plen prin consens. La elaborarea documentelor care se găseau apoi în mapele fiecărei delegaţii lucra un colectiv condus, de regulă, de un adjunct al ministrului afacerilor de externe, mandatat în acest sens.
În cazul în care existau puncte de vedere diferite, ele se discutau şi rezolvau în timpul Consfătuirilor. În unele cazuri prin discuţii între conducătorii delegaţiilor.”
Pe urmă, el menționează și activitatea reprezentanților statului român. „În ceea ce priveşte activitatea reprezentanţilor României, adesea ei aveau obiecţii de fond. Acest lucru se consemna în declaraţii (de regulă ele rămâneau de uz intern, negăsindu-le în comunicatul oficial), care cuprindeau puncte de vedere separate, fiind foarte uzitat de români. Așa au declarat unii din cei care au lucrat în structurile de la Moscova. Totuşi în practică nu se respectau principiile amintite. Faptul l-am găsit consemnat în documentele româneşti.”
Propuneri pentru statutul Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia
S-au purtat discuții despre problema rolului Comitetului Politic Executiv, sarcinile şi raporturile sale cu celelalte structuri, inclusiv redactarea unui statut.
În acest caz, autorul precizează: „Astfel în urma consfătuirii de la Berlin (10- 12 februarie 1966) a adjuncţilor miniştrilor afacerilor externe, au fost făcute propuneri privind elaborarea unui statut al Comitetului Politic Consultativ venindu-se cu idei concrete din partea delegaţiilor U.R.S.S., Bulgariei, Ungariei, Cehoslovaciei, R.D. Germane şi Poloniei. Doar cea a României a avut un punct de vedere diferit. Astfel ceilalţi s-au pronunţat pentru elaborarea unui statut, care să reproducă şi să completeze Tratatul de la Varşovia, realizând consultări în probleme de interes comun şi stabilind acţiuni comune, să rezolve probleme generale referitoare la întărirea capacităţii de apărare şi organizarea Forţelor Armate Unite ale Tratatului. De asemenea, să-l numească pe Comandantul Suprem şi Şeful Statului Major al Forţelor Armate Unite, precum şi pe Secretarul general al Organizaţiei Tratatului.”
Aici, România a intervenit: România, prin reprezentanţii săi, a venit cu observaţii multiple. De la început ţara noastră s-a opus ideii redactării unui statut. În cele din urmă a avut câştig de cauză. Astfel redactarea şi aprobarea unui statut special ar fi modificat natura Comitetului Politic Consultativ, din una consultativă în una deliberativă.”
Însă, subiectul este mult mai amplu și este detaliat pe larg în cartea „La est de Cortina de Fier”. Dacă v-am stârnit curiozitatea, puteți comanda cartea de pe edituradecarte.ro