Comisia Europeană ar putea pune capăt dominației spaniole din fotbal

Comisia Europeană analizează un posibil ajutor de stat pe care cluburile de fotbal din Spania l-ar fi primit de la Guvern în ultimii ani, potrivit agenției de presă Bloomberg.

Suspiciunile Comisiei sunt legate de aranjamentele de plată eșalonată a taxelor, pe care multe dintre cluburile spaniole le-au încheiat cu autoritățile de la Madrid. Această practică ar putea cădea sub incidența reglementărilor privind ajutorul de stat, atrăgând sancțiuni din partea Bruxelles-ului.

Potrivit ligii profesioniste de fotbal spaniole, cluburile din primele două divizii au datorii totale de 673 de milioane de euro către stat, multe dintre ele datând dinainte de începerea crizei economice.

Printre cele mai mari datorii le are Atletico Madrid, câștigătoarea Europa League din 2010, aflată foarte aproape de finala competiției și anul acesta. Clubul datorează fiscului 115 milioane de euro, 46 de milioane provenind din perioada în care Atletico a retrogradat în divizia secundă, la începutul anilor 2000.

750 de milioane de euro de plătit până în 2020

Directorul general al clubului din capitala Spaniei, Miguel Angel Gil, nu vede în amânarea plății taxelor un favoritism din partea statului. ”Nu este un avantaj, din moment de plătim 4,5% pe an dobândă și respectăm termenele de plată. Ar fi fost un avantaj dacă ne dădeau vreun discount sau nu am fi plătit dobândă”, a declarat el, citat de Bloomberg.

Aceeași poziție o are și secretarul de stat pentru sport din guvernul spaniol, acesta invocând posibilitatea tuturor companiilor din țară de a-și restructura datoriile către fisc și datoriile pe care le au și alte echipe de fotbal de top din Europa.

Dacă oficialii Comisiei Europene vor considera că această practică intră în categoria ajutorului de stat, mai multe echipe spaniole vor avea de suferit, putând fi nevoite să vândă o parte din vedetele cu care au ajuns să domine în ultimii ani fotbalul european pentru a-și plăti datoriile restante. De asemenea, statul iberic poate fi sancționat pentru adoptarea unei practici ilegale la nivel european.

În urmă cu câteva zile, guvernul a anunțat un plan prin care taxe restante în valoare de circa 750 de milioane de euro ale cluburilor de fotbal ar urma să fie plătite până în anul 2020.