Comisia de Etică a decis: săptămâna viitoare dă verdictul în cazul Ponta. Vor fi consultaţi experţi străini

Astăzi, la Universitatea din Bucureşti a avut loc şedinţa Comisiei de Etică în care s-au stabilit regulamentele şi codurile ce vor sta la baza evaluării lucrării de doctorat a premierului Victor Ponta.

"Comisia de Etică lucrează, în acest moment, la propriul regulament de funcţionare, fiind o comisie nou constituită, fapt care va permite ca săptămâna viitoare să fie evaluată situaţia creată de acuzaţiile de plagiat formulate la adresa dlui Victor Ponta. În şedinţa de astăzi, a fost stabilit corpusul de documente instituţionale (regulamente, coduri etc) care va sta la baza evaluării ce va fi efectuată în continuare de Comisia de Etică şi de către experţii desemnaţi", se arată într-un comunicat al Universităţii din Bucureşti. Membrii comisiei, stabiliţi de universitate Evaluarea Comisiei de Etică va fi sprijinită şi de consultarea unui număr de experţi din domeniul juridic, atât din România, cât şi din străinătate, se mai arată . Componenţa comisiei de experţi în domeniul juridic va fi stabilită de Universitatea din Bucureşti.  Un verdict a fost deja dat Reamintim că Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti trebuia să dea un verdict în acest caz, însă membrii comisiei care ar fi trebuit să evalueze lucrarea au stabilit, cu majoritate de voturi, că nu vor face analiza lucrării.După această decizie decanul Facultăţii de Drept, Flavius Baias, şi-a dat demisia. Lucrarea de doctorat a premierului a fost analizată de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, care a stabilit clar că 85 dintre paginile documentului sunt copiate din diverse surse fără citarea sursei. În ziua în care acest Consiliu a analizat lucrarea, prin Ordin de Ministru Liviu Pop, în acel moment interimar la Educaţie, a dizolvat Comisia.  CITEŞTE ŞI: Decanul facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti şi-a dat demisia. Flavius Baias verifica teza de doctorat a lui Victor Ponta SCANDALUL PLAGIATULUI. Victor Ponta, acuzat de plagiat. Premierul invocă un război politic