Regulile bugetare europene, care implică, între altele, țintirea unui deficit bugetar de sub 3% din PIB, vor fi strict aplicate, promite francezul Pierre Moscovici, numit ieri comisar european pentru afaceri economice, scrie AFP, citată de Agerpres.
Promisiunea vine în contextul în care guvernul francez a amânat pentru 2017 revenirea la un deficit public de 3% din PIB.
„Busola mea sunt regulile”, a afirmat Moscovici. În relaţia cu Franţa, „nu suntem nici într-o logică de complezenţă, nici într-o logică punitivă”, a dat el asigurări, într-un interviu pentru grupul regional de presă Ebra.
Noul comisar a spus anterior că nu va exista „nicio amânare, nicio derogare, nicio excepţie pentru nicio ţară”.
„Când vii la Comisie, nu îţi uiţi naţionalitatea, convingerile: sunt social-democrat, sunt mândru de asta, dar devii comisar european, apărător al interesului general european”, a mai declarat el.