Următoarele 10 zile sunt cruciale pentru salvarea euro

În cazul în care se mai îndoia cineva de gravitatea situaţiei din zona euro, comisarul european pentru Afaceri Monetare şi Economice, Ollie Rehn, a avertizat că următoarele zece zile sunt esenţiale pentru întocmirea unui plan viabil care să ducă la stabilizarea zonei şi a monedei europene, informează publicaţia britanică The Guardian.

"Intrăm acum într-o perioadă critică de 10 zile pentru a găsi o rezolvare la criza din Uniunea Europeană", a spus Olli Rehn. Comisarul a fîăcu referire la summitul de pe 9 decembrie.

Oficialul european a precizat că liderii europeni trebuie să se asigure că zona euro se poate proteja în faţa unor turbulenţe din piaţă. Acesta a precizat că este necesară consolidarea guvernanţei economice la nivelul uniunii monetare, care poate face posibilă emiterea de obligaţiuni comune în regiune. Aceste declaraţii au fost făcute de comisarul european pentru Afaceri Monetare şi Economice în drum spre întâlnirea miniştrilor de finanţe din zona euro, care a avut loc aseară la Bruxelles. Potrivit The Guardian, aceştia au fost avertizaţi că Italia este la un pas de insolvenţă.