Peste un kilogram de canabis a fost găsit în urma unor percheziţii domiciliare efectuate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Arad şi procurorii D.I.I.C.O.T., la locuinţa unui "comerciant" de droguri.
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad din cadrul B.C.C.O. Timişoara şi procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad l-au prins pe unul dintre cei mai activi comercianţi de droguri din municipiul Arad.
Din cercetări a reieşit că arădeanul Daniel P. , de 22 ani, deţinea şi comercializa canabis mai multor tineri din localitate. La sfârşitul săptămânii trecute, oamenii legii au făcut două percheziţii domiciliare, în urma cărora s-au găsit 1.350 grame de canabis.
"Comerciantul" a fost prins iar procurorii D.I.I.C.O.T au dispus reţinerea lui pentru 24 de ore. Ulterior, fiind prezentat Tribunalului Arad, traficantul a primit mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.