Comerciantii se asteapta la vanzari-record de aparate "reci"

Frigiderele si aparatele de aer conditionat au incalzit conturile retailerilor vara asta.

Cand se decid sa colinde magazinele zile intregi in cautarea frigiderului perfect, romanii par sa uite de caldura de afara.

Nu o ignora complet, dupa cum arata si datele de vanzari ale principalilor comercianti de produse electronice si electrocasnice: toti vorbesc despre volume de vanzari mai mari decat anul trecut, daca nu chiar despre recorduri.

Grupul Flamingo International (care cuprinde retailerii Flanco si Flamingo) a inregistrat in ultimele trei luni o crestere de peste 30% la vanzarile de aparate frigorifice pe fondul temperaturii ridicate din ultima perioada si se asteapta ca, pana la finalul acestui an, vanzarile pe acest segment sa mai creasca cu inca 15%.

Astfel, volumul vanzarilor de aparate frigorifice in perioada aprilie-iunie 2007 a cunoscut o crestere de peste 30%, cea mai rapida evolutie a vanzarilor fiind inregistrata in special in ultimele doua luni, mai-iunie.

Romanii nu cumpara orice frigider

Potrivit Flamingo, pe segmentul de aparate frigorifice, preferintele consumatorilor se indreapta spre modele de tip combo (frigider-congelator), care au contribuit cu peste 50a la volumul de vanzari inregistrat de magazinele Flanco si Flanco World pentru acest segment.

„Modelele combo sunt inca cele mai cautate, insa se observa un interes tot mai mare si pentru modelele side-by-side sau pentru cele incorporabile”, explica managerul de la Flamingo. 

Reprezentantii Altex confirma tentinta: „Din ce in ce mai populare pe segmentul aparatelor frigorifice incep sa fie modelele noi, care dispun de functii multiple - NO-Frost, 2 compresoare, functii Holyday, Ice Party”.

Potrivit Altex, caracterul prea putin sezonier al frigiderelor face ca vanzarile de astfel de produse sa nu fie spectaculoase in timpul verii, „de doua-trei ori mai mari decat media lunara”.

Prin comparatie, in cazul aparatelor de aer conditionat, produse cu un caracter sezonier evident, vanzarile raportate in perioada verii pot fi de pana la 20 de ori mai mari fata de cele inregistrate in „extrasezon”.

Aerul conditionat, cel mai cautat zilele acestea

Pe segmentul aparatelor de aer conditionat, vanzarile bugetate arata chiar mai bine: Flamingo estimeaza o crestere cu aproximativ 80%-90% a vanzarilor in aceste luni.

Aceasta dupa ce in primele zece zile ale lunii iunie aparatele s-au dat ca painea calda: 60% crestere a vanzarilor fata de orice alta perioada de peste an.

„Daca acum cativa ani, aparatele de aer conditionat erau considerate produse destinate segmentului premium sau firmelor, la ora actuala observam o orientare tot mai pronuntata a vanzarilor catre un public cu venituri peste medie. Ne asteptam ca acest trend sa fie influentat si de cresterea veniturilor populatiei, dar si de orientarea consumatorilor catre produsele destinate confortului”, a declarat directorul executiv al Flamingo International, Jiri Rizek.

„Pentru aparatele de aer conditionat ne asteptam ca vanzarile sa fie mai mult decat duble fata de cele de anul trecut”, spun si oficialii Altex.

Vanzarile la aparatele de aer conditionat au inceput sa creasca cu procente importante inca din luna mai si ating o perioada de maxim interes in lunile iulie si august.