Comenzile industriale noi în iulie sunt duble faţă de media UE

Comenzile industriale noi au crescut în România, în luna iulie, raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, de aproape două ori mai mult decât media înregistrată la nivelul statelor membre, în timp ce faţă de luna iunie evoluţia este apropiată de cifra din Uniunea Europeană.

Potrivit datelor prezentate miercuri de Eurostat, creşterea comenzilor industriale noi, de 24,7% în iulie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, plasează România în jumătatea superioară a unui clasament pe ţări, în condiţiile în care avansul înregistrat la nivelul UE este de 12,5%.

Cele mai puternice creşteri au fost consemnate în Letonia (66,6%), Estonia (37,8%) şi Ungaria (29,7%), la polul opus plasându-se Grecia (-4,1%) şi Portugalia (-0,3%).

Raportat la luna iunie, comenzile industriale noi au scăzut în România cu 2%, uşor mai bine comparativ cu declinul de 2,3% înregistrat în UE.

Indicatorul a urcat cu 7,4% în iulie faţă de iunie în Irlanda, cu 6,5% în Lituania, respectiv cu 4,7% în Suedia, în condiţiile în care numai şapte state membre au avut creşteri. Dintre cele 14 ţări pe minus, cele mai slabe cifre au fost înregistrate în Danemarca (-22,1%), Slovenia (-5,8%) şi Grecia (-5,4%).