Comandamentul Brigăzii Multinaționale Sud-Est (HQ MN BDE-SE), de la Craiova, a fost declarat pregătit să-și îndeplinească misiunile din cadrul NATO.
Potrivit MApN, în cadrul unei ceremonii desfășurate în prezența șefului Statului Major al Apărării, general Nicolae Ciucă, joi, 15 noiembrie, la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din localitatea Cincu, județul Brașov, a fost declarată capacitatea finală a Comandamentului Brigăzii Multinaționale Sud-Est (HQ MN BDE-SE).
Capacitatea finală a HQ MN BDE-SE a fost declarată de locțiitorul comandantului Comandamentului Forțelor Terestre Aliate de la Izmir, Turcia, generalul-locotenent Paolo Ruggiero, după derularea exercițiului de evaluare SCORPIONS FURY 2018 (SCFY18).
SCFY18 a fost organizat ca exercițiu multinațional, în scopul evaluării capacității Comandamentului Brigăzii Multinaționale Sud-Est de a-și îndeplini misiunea încredințată - prin exerciții de comandament asistat de calculator, exerciții de antrenament în teren și exerciții tactice cu trageri de luptă.
La exercițiul de evaluare pentru declararea capacității finale au participat militari români și străini din cadrul Comandamentului Forțelor Terestre Aliate (Izmir, Turcia), Statului Major al Forțelor Terestre, Diviziei Multinațională Sud-Est, Centrului Național de Instruire Întrunită, unitățile subordonate Brigăzii Multinaționale Sud-Est (Batalionul 20 Infanterie, Batalionul 22 Infanterie, Batalionul 26 Infanterie, Batalionul 325 Artilerie, Batalionul 205 Apărare Antiaeriană, Batalionul 116 Sprijin Logistic, Contingentul Militar Polonez), precum și din structurile afiliate pe timpul exercițiului (Batalionul 38 Mecanizat din Bulgaria, Regimentul 6 Cavalerie din Italia și Batalionul 2 Pandur din Portugalia).
Comandamentul Brigăzii Multinaționale Sud-Est este în măsură să asigure cadrul de instruire a structurilor subordonate și afiliate, precum și comanda și controlul unei operații NATO de tip Articol 5 - Apărare colectivă, pentru a contribui la securitatea teritorială și a populației pe Flancul de Sud-Est al Alianței. Atingerea capacității finale de către HQ MN BDE-SE face parte din obiectivele asumate de Guvernul României în Programul de Guvernare 2018-2020, în capitolul Politica de apărare şi securitate naţională, ca măsură de asigurare a continuității strategice în cadrul NATO şi UE.
„Atingerea capacității finale a Comandamentului Brigăzii Multinaționale reprezintă încununarea unor eforturi de aproape doi ani, pentru care militarii craioveni, dar și cei din țările aliate care încadrează comandamentul Brigăzii merită toate felicitările noastre. Guvernul României îşi respectă angajamentele asumate prin Programul de Guvernare, acordând o maximă importanţă consolidării capacităţii de apărare a ţării. România demonstrează și prin îndeplinirea obiectivului de astăzi că rămâne un pilon de stabilitate pe flancul estic și în regiunea Mării Negre. Demonstrăm că înțelegem, astfel, atât avantajele strategice care derivă din apartenența la NATO, cea mai puternică alianță politico-militară a lumii, cât și obligațiile care ne revin din această calitate”, a declarat ministrul Apărării naționale, Mihai Fifor.