Cineastul franco-grec Costa Gavras, în vârstă de 85 de ani, a fost nevoit să infirme joi, pentru postul public de televiziune din Grecia (ERT), o informaţie care anunţa decesul său şi care fusese anunţată de mai multe companii mass-media internaţionale, în urma unui mesaj fals publicat pe Twitter, informează AFP.
Contactat prin telefon de jurnaliştii de la ERT, Costa Gavras a spus că a fost vorba despre "o glumă de prost gust".
Falsa ştire a fost publicată joi în jurul orei 12.00 GMT pe un cont fals (neverificat) de Twitter al noului ministru grec al Culturii, Myrsini Zorba, şi a fost preluată imediat de numeroase companii mass-media din lumea întreagă, notează Agerpres.
Ministerul Culturii din Grecia, contactat prin telefon de AFP, a dezminţit acea ştire, subliniind că ministrul elen "nu a publicat astăzi niciun mesaj pe contul lui oficial de Twitter, nici pe cel personal".