Colonizarea planetei MARTE, o FARSĂ. Un dintre finaliștii proiectului Mars One face DEZVĂLUIRI

Unul dintre finaliștii selecţiei realizate în cadrul proiectului Mars One, care îşi propune să trimită oameni definitiv pe Marte, pentru a înfiinţa o colonie, a declarat că întregul proiect este foarte şubred şi că mai mult ca sigur va fi un eşec.

Candidatul, Joseph Roche, astrofizician la Trinity College din Dublin, a dezvăluit că procesul de selecţie a viitorilor colonişti a fost o glumă, iar finaliştii sunt încurajaţi să doneze bani pentru proiect.

"Mi se pare un coşmar faptul că sunt oameni care continuă să susţină acest proiect şi-i acordă bani şi atenţie, iar apoi va ajunge inevitabil la momentul în care întregul eşafodaj se va prăbuşi", a declarat Roche pentru revista Medium. "Pentru mine ar fi un coşmar să fiu cumva legat de o astfel de farsă care ar afecta percepţia publică asupra ştiinţei", a adăugat el.

Gerard't Hooft, fizician premiat cu Nobel şi iniţial un susţinător al acestui ambiţios proiect, avertiza că este nevoie de mai mult timp decât este prevăzut în proiect pentru a pregăti o asemenea misiune de colonizare a Planetei Roşii, iar costurile vor fi mult mai mari decât cele prevăzute.

Din cele 202.000 de persoane care s-au înscris în proiect au mai rămas 100. În cursa pentru un loc în prima capsulă spaţială care va fi lansată spre Marte sunt acum 50 de bărbaţi şi 50 de femei, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 60 de ani. Dintre aceştia, 39 provin din America de Nord, 31 din Europa, 16 din Asia, 7 din Africa şi 7 din Australia. Printre ei se află şi o româncă, Andreea, de 34 de ani.

Organizaţia Mars One a anunţat că va suporta costurile acestui ambiţios proiect prin realizarea unui eveniment media global ce va urmări derularea etapelor de colonizare a Planetei Roşii.