Livrarea primei nave militare, tip corvetă, construită la Galați de muncitorii români de la Damen, pentru Marina Militară din Pakistan, s-a desfășurat în portul Constanța prin organizarea unei ample ceremonii la care au participat, pe lângă înalți oficiali din armata pakistaneză și oaspeți români invitați de către aceștia. Pe lista de ”persoane influente din România” au figurat, printre alți invitați, Florian Coldea și Ovidiu Tender.
Nava lansată la apă pentru Forțele Navale din Pakistan, gândită, proiectata și construită de la zero de navaliștii români, a costat peste 350 milioane de euro, o alta urmând să fie finalizată tot la Damen Galați. Cei 95 de membrii ai echipajului au preluat-o în prezența a sute de oficiali din Marina pakistaneză, într-un ceremonial militar impresionant.
Printre invitații români, prezența fostului adjunct al SRI, Florian Coldea, a fost imediat remarcată. În uniforma de general, Coldea a fost pus la loc de cinste, în primul rând, lângă contraamiralul Mihai Panait, șeful Comandamentului Flotei Române, cu care s-a întreținut, relaxat, în timpul evenimentului.
În rândul al treilea de scaune, datorită sale staturii impozante, era imposibil să nu îl observi pe Ovidiu Tender, venit împreună cu soția. Familia Tender a ieșit, la final, pe cheu, pentru a-și face poze cu nava și cu celelalte vapoare din portul Constanța. Ovidiu Tender a dat de înțeles că a fost invitat la ceremonie de partea pakistaneză. Dar soția lui, mai vorbăreață, a declarat, pentru EVZ, că au, la București, o vecină pakistaneză și că, la vară, vor merge în vacanță la Islamabad, având prieteni acolo. Nu ar avea încă afaceri dar ”cine știe”.
Florian Coldea nu a putut fi abordat. A dispărut repede. Parcurgând lista de invitați, Florian Coldea și Ovidiu Tender figurează, pe lângă oficialitățile civile și militare, la ”other romanian influential personnel”. Ambii sunt invitați la recomandarea conducerii Forțelor Navale din Pakistan (Chief of Naval Operations).
În dreptului numelui lui Florian Coldea este trecut ”former Deputy Minister of Armaments”, iar numele celui de al doilea este scris ”Ovidiu Tender Prospecțiuni- CEO Oil & Gas company”. Tot la recomandarea CNO a fost invitat și șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Alexandru Mîrșu, însă acesta a lipsit de la ceremonie.