CokeLive Peninsula 2009

Tiesto, Nine Inch Nails, The Prodigy, petreceri animate de DJ internaţionali, artişti care garantează petreceri incendiare, asta promit organizatorii concertelor CokeLive Peninsula din acest an.

Fanii muzicii electronice au la dispoziţie Freedom Arena, în timp ce Ursus Party Tent îi va aștepta pe iubitorii de muzică rock, jazz și pop.

Programul Freedom Arena începe în forţă joi, în ziua 0, cu Chris.Su şi continuă cu cel mai în vogă duo de drum and bass, Chase and Status cu MC Rage, urmat de tânărul DJ Whiteroly. Vineri vor concerta Dj-ii maghiari, Igor D’ourden şi Hot X, dar şi şi doi invitaţi speciali: germanul Chris Liebing şi The Advent.

Sâmbătă, 25 iulie, Freedom Arena îi găzduiește pe: Unu`, Coyote, Tomasan şi Booka Shade, iar seria petrecerilor se va încheia duminică cu Emil Lassaria şi Marika, invitații speciali fiind Blank & Jones.

În programul Ursus Party Tent, pe lângă DJ-ii care vor aduce ritmurile celor mai bune petreceri de rock, jazz și pop, festivalul va găzdui și formaţii de succes care sunt deja binecunoscute peninsularilor: joi vor concerta Knock Out şi The Underskies, vineri – Ultimul Rând, Magashegyi Underground şi Balkan Fanatik, sâmbătă – Ritmo del Flamenco şi Zakuska, iar duminică programul este închis de Guerrillas şi Grimus.

Festivalul CokeLive Peninsula are loc în perioada 23-26 iulie pe malul râului Mureş, lângă Complexul de agrement Weekend din Târgu Mureș.

Biletele au fost puse în vânzare în reţeaua Eventim.ro, ele putând fi achiziţionate la preţ redus pânâ pe data de 13 iulie