„Codițele” care-i leagă pe Stela Popescu, Puiu Maximilian, Jimmy Carter, Regina Elisabeta și Nicolae Ceaușescu

Aproape uitate în zilele noastre, cozile din anii comunismului erau o permanență chinuitoare a vremurilor. Cozi la alimente, la articole de îmbrăcăminte, la baterii electrice, la benzină...

Nici nu mai știu la câte lucruri, de la cele de maximă necesitate la cele de lux, se formau cozi la care se aștepta uneori chiar și o zi și o noapte.

Un protest timid

Prezente în zeci de bancuri, spuse cu voce șoptită, cozile din vremea lui Ceaușescu erau un subiect tabu pentru comunicarea oficială. Totuși, ochiul vigilent al cenzurii mai ”clipea” din când în când, permițând să mai apară câte o glumă sau o caricatură care să detensioneze frustrările acumulate de oameni.

Este și cazul unui cuplet devenit celebru în 1978, ”Codițele”, în care cuvintele maestrului cupletelor muzicale, Mihai ”Puiu” Maximilian, și farmecul inegalabil al Stelei Popescu ”ciupeau” subiectul cozilor.

Poate părea un gest de nimic, mai ales acum când fiecare înjură pe orice subiect, dar în acele vremuri, simpla aducere în discuție a acestui subiect era un act de curaj, chiar și pentru doi artiști iubiți de public. Un simplu gest al vreunui mahăr din ”nomenclatură” și dispăreau amândoi și de pe afișele teatrelor și de pe genericele emisiunilor de televiziune.

Sigur că, parcurgând cu ochii de acum versurile de atunci pare că se căutau vinovați pentru cozi printre angajații de la Gostat sau Alimentara, nevorbindu-se despre lipsurile evidente de produse. Oricum, rămâne un gest de frondă.

Povestea de iubire și creație dintre Maximilian și steaua revistei românești este cunoscută: între 1969 și 1998, când el a murit, cei doi au fost nedespărțiți sufletește.

Anul 1978, cel în care Televiziunea Română a produs cupletul, realizatorii fiind Octavian Sava și Grigore Pop, este unul aparte între cei peste 20 cât România a fost condusă de Nicolae Ceaușescu.

Washington și Londra

În aprilie, Ceaușescu a fost primit la Casa Albă, de președintele de atunci, Jimmy Carter, iar în iunie, Regina Elisabeta a Marii Britanii l-a primit la Londra pe președintele României.

Era vorba nu doar de o deschidere a unor puteri de dincolo de Cortina de Fier față de țara noastră, dar și de câteva tranzacții comerciale pe care le plănuiau. Ce s-a ales de planurile făcute atunci merită un material aparte.

Cert este că deschiderea celor două punți spre Occident au impus și o relaxare a politicilor interne, în cea ce privește drepturile omului.

Încă un amănunt, pentru a înțelege pe deplin povestea prin care fotografia cozii, devenită un ingredient banal cotidian, a ajuns obiectul ironiilor la televiziune, una dintre cele mai controlate instituții din țară: cu doar un an înainte, Nicolae Ceaușescu desființase instituția oficială de cenzură a presei, Comitetul de Presă și Tipărituri. Nu era vorba, normal, de libertatea de expresie, ci de o teorie a lui Ceaușescu: conștiința revoluționară atinsese un asemenea nivel că nu mai rea nevoie de un organism special pentru a selecta cuvintele ce merită lumina tiparului!

Codițele – versuri de Mihai Maximilian

Te școli în zorii zilei și după lapte pleci Dar toată dimineață la coadă ți-o petreci Te-nghesui dai coate și lapte ai obținut Te-ntorci apoi acasă și tu și el bătut

Refren:

Jumulită ciufulită Doamne ce superbă sunt Cu asemenea coafură cum pot să nu cant

Codițele codițele nu le suportăm Codițele codițele să le mai scurtăm

 

Îți trebuie un morcov o ceapă și-un mărar Atunci cu plasa-n mâna te-așezi la coadă iar Și acolo vânzătorul depune atâta zel Că tu vii după morcovi și ajungi la pătrunjel

Refren

 

Alimentară-i plină dar nici aici n-ai spor Că-s șapte responsabili și-un singur vânzător O coadă faci la casă și altă la tejghea Plâng unii la love story eu plâng la telemea.