Consiliul de Ad minis traţie al SRTV ar putea reveni asupra hotărârii de desfiinţare a canalelor TVR Info şi TVR Cultural, dar şi asupra altor decizii luate de noul Consiliu de Administraţie (CA).
Contestaţia depusă de PDL în urmă cu două luni la Curtea Constituţională, referitoare la hotărârea Parlamentului privind noul CA al SRTV, "care nu corespunde algoritmului politic" şi prin care PDL rămâne fără niciun reprezentant în noul CA al TVR, se va judeca pe data de 12 septembrie. Dacă judecătorii vor considera cererea PDL ca fiind îndreptăţită, este foarte posibil ca hotărârile luate în CA până acum să fie lovite de nulitate. Două dintre măsurile pe care Săftoiu urmează să le propună şi în CA, se vor discuta astăzi în Adunarea Generală a Sindicatului din TVR. Prima cere ca să se renegocieze acordarea salariilor compensatorii în funcţie de vechime, acţiune ce va duce la compensaţii mult mai mici. Cea de-a doua propunere a patronatului propune sindicatului să accepte ca salariile compensatorii să fie plătite în rate.