Cod portocaliu de manifestări meteo extreme, la Constanța. Acoperișul unei școli, smuls de vântul puternic

Pompierii din Medgidia intervin, în aceste momente, pentru degajarea acoperișului școlii gimnaziale din comuna Castelu, smuls de un vânt puternic iscat din senin.

Este avertizare generală cod portocaliu valabil în județul Constanța între orele 13:15 și 15:00. Zonele afectate sunt Medgidia, Ovidiu, Murfatlar, Mihail Kogălniceanu, Valu lui Traian, Lumina, Cogealac, Negru Vodă, Nicolae Bălcescu, Topraisar, Castelu, Poarta Albă, Limanu, Albești, Ciocârlia, Amzacea, Cuza Voda, Pecineaga, Mereni, Comana, Bărăganu, Pantelimon, Târgușor, Fântânele, Tortoman, Grădina.

 

Se vor semnala averse ce vor cumula 35...45 l/mp, grindină de medii dimensiuni, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie. Furtuna s-a abătut din senin asupra comunei Castelu. Vântul puternic a smuls acoperrișul școlii generale. Intervin, cu mijloacele specifice, pompierii din cadrul Detașamentului ISU Medgidia cu o autospecială. Se  acționează pentru degajarea acoperișului.