Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și ploi abundente. Care sunt zonele vizate

ANM a emis un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și ploi abundente în zonele montane și un Cod galben de averse torențiale și descărcări electrice în cea mai mare parte a țării.

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis un Cod Galben de instabilitate atmosferică, de pe 31 august, ora 10:00 și până pe 1 septembrie, ora 10:00, în cea mai mare parte a țării. Fenomenele vor fi averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25...40 l/mp, iar pe alocuri vor fi vijelii și grindină.

Meteorologii anunță și Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată – ploi abundente, în perioada 31 august, ora 12:00 – 1 septembrie, ora 10:00. În cea mai mare parte a zonei montane și a Transilvaniei, în nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în sudul Banatului vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40...60 l/mp și pe arii restrânse de peste 70...80 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină.

Sursa: Leedsn | Dreamstime.com

Vremea în septembrie

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis și prognoza pentru următoarele patru săptămâni. În primele zile din luna septembrie 2022, mediile valorilor termice vor fi situate peste cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile. Vor fi cantități de precipitații normale pentru această perioadă

În săptămâna 29.08.2022 – 05.09.2022, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în toată țara, dar mai ales în zonele montane și submontane.

În săptămâna 05.09.2022 – 12.09.2022, cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile intracarpatice și local în cele nord-estice și sud-estice, dar mai ales în nord-vestul extrem al țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

În săptămâna 12.09.2022 – 19.09.2022, temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea nordică a țării, dar mai ales în extremitatea de nord-vest, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

În perioada 19.09.2022 – 26.09.2022, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor avea o tendință excedentară în jumătatea vestică a țării, dar mai ales în sud-vestul extrem, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.