Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) aduce în atenție faptul că Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru intervalul 13 noiembrie, orele 09:00 – 20:00 o informare meteorologică de cod galben, iar pentru orele 11:00 – 18:00, o informare meteorologică de cod portocaliu.
Astfel, duminică, 13 noiembrie, între orele 09.00 - 20.00, este în vigoare un cod galben de intensificări ale vântului în sud, est și centru și ninsori moderate cantitativ în nord și centru.
În intervalul menționat, vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze mai mari în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova și Transilvania, unde rafalele vor depăși 60 - 70 km/h şi pe arii restrânse vor atinge 80 - 90 km/h.
Tot duminică, în intervalul orar 11.00 - 18.00, o avertizare cod portocaliu de viscol puternic va viza zona montană înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, iar în nordul Moldovei vor fi ninsori însemnate cantitativ si viscolite. La munte va continua sa ningă, și vântul va sufla tare, cu peste 90 - 100 km/h, viscolind puternic și troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m.
În judeţele Suceava, Neamț și Botoșani vor fi ninsori în general însemnate cantitativ și local viscolite, determinând temporar o scădere semnificativă a vizibilității. În acest caz, CNAIR menţionează (și la recomandarea IGPR) că pentru prevenirea unor evenimente neplăcute ce pun în pericol siguranța circulației pe drumurile naționale și autostrăzi, se impun următoarele: - reducerea vitezei până la evitarea oricărui risc, - mărirea distanţei în mers - folosirea corespunzătoare a luminilor.
Pe autostrăzi trebuie respectate şi alte reguli specifice: - NU opriţi pe benzile de circulaţie şi pe banda de urgenţă! - porniţi luminile de avarie în cazul unei pene sau defecţiuni tehnice și echipaţi-vă cu vesta reflectorizantă, scoateţi pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi amplasaţi triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari!
De asemenea, în condiții de ceață se recomandă adaptarea vitezei și evitarea depășirilor riscante. Este indicată folosirea luminilor de întâlnire. Luminile de ceață trebuie folosite doar dacă vizibilitatea scade semnificativ și aceasta se face împreună cu luminile de întâlnire. Deoarece pregătirile pentru iarnă au început în toate zonele cu probleme, CNAIR va acționa oriunde condițiile meteorologice vor impune intervenții ce constau în împrăștierea de material antideparant.
În zona de munte și acolo unde stratul de zăpada s-a așternut deja, compania recomandă echiparea mașinii cu cauciucuri de iarnă și cu echipament specific de intervenție în cazul unor evenimente nedorite.
Unde e circulaţia îngreunată
“Reamintim că respectarea regulilor de circulație și a restricțiilor ce se impun în zonele cu probleme este primordială”, spune CNAIR. În urmă cu două ore, situaţia pe drumurile naţional era astfel: - Plouă în: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Moldova. - Ninge pe: DN 67C km 22+000 - 34+800 Novaci - Rânca/GJ. DN 66 km 118+000 - 126+000 Bumbeşti Jiu/GJ - Aninoasa/HD, DN 7A km 46+000 - 86+601 Voineasa/jud. VL - lim. jud. HD
- Baru Mare (DN66), Livezeni (DN66A,DN7A), Totesti (DN68,DN66), Brad (DN74), Simeria (DN7) (HD), Bozovici (DN57B), Oraviţa (DN57,DN57B), Carasova (DN58), Bucova (DN68), Ezeris (DN58A), Slatina Timiş (DN6), (CS);, Vârfurile (DN76, DN79A), (AR) - pe toată raza județelor Braşov, Covasna, Sibiu, Mureş, Harghita, în jud. Suceava şi izolat în jud. Neamţ (Călugăreni şi Potoci)
- Lapoviță: pe toata raza jud Arad, Baru Mare (DN66), Deva(DN7) , Soimus(DN7, DN76), Ilia (DN 7, DN 68A) (HD), Caransebes (DN6,DN58), (CS), Transilvania, Crisana, Maramures: Ploi si lapovita in special zonele de campie, ninsori in toate zonele montane, deluroase; - Vânt: 30-40 km/h:Teleorman, Ilfov, Giurgiu, DN 71(Moroeni);DN 7C (Curtea de Arges), DN 73 (Podu Dâmboviţa). 40-50 km/h Buzău, Prahova, 50-60 km/h Autostrăzi (A1, A2, A3), 60-70 km/h (viscol) pe DN 67C km 30+000 - 34+800 Novaci - Ranca/jud. GJ, 30-35 km/h în jud. Dolj , Mehedinţi şi Olt;
- 30-40 km/h din NV la Vatra Dornei, Iaşi, Roman, Tg. Neamţ, 10-20 km/h din NV în jud. Botoşani, Suceava. -Vizibilitate redusă: sub 50 m (ceață) pe DN 67C km 16+000 - 22+000 Novaci - Rânca/GJ; - Jud. MM - DN 18 km 160+000 - 175+000 vizibilitate redusă sub 100m.