ANM anunta o cod galben de ninsori, ploi si cod galben de portocaliu de vijelii.
Adiministratia Nationala de Meteorologie a transmis cod galben in 26 judeţe din ţară (Alba, Arad, Argeș, Bihor, Brașov, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Sibiu Suceava, Vâlcea şi Vrancea), unde vor fi înregistrate ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, precum şi ninsori în zonele montane şi submontane.
De asemenea, meteorologii atenționează că vor fi ploi pe arii extinse, începând din această noapte, iar pe parcursul zilei mâine, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.
Pentru a veni în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din localitățile aflate sub incidența acestor fenomene, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dispus unităților subordonate monitorizarea zonelor de competență și adoptarea măsurilor pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă ce pot apărea.
Totodată, au fost pregătite pentru intervenție autospeciale și motopompe de mare capacitate destinate evacuării apei din gospodăriile inundate, precum și autoșenilate pentru transport în zone greu accesibile sau acoperite de zăpadă. Dacă situația din teren o va impune, echipajele de salvatori vor fi dislocate, imediat, în zonele de risc pentru limitarea şi înlăturarea eventualelor efecte negative.
Situaţia înregistrată la nivel judeţelor vizate de atenționări este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al IGSU, la nevoie, fiind posibilă completarea forțelor și tehnicii de intervenție de la alte inspectorate care nu se află sub incidența avertizărilor de vreme rea.