Cod galben de ploi pentru mai multe județe. Avertizări nowcasting în vigoare

Ploi. Sursa foto: Joe/ Pixabay

România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis multiple atenționări de tip nowcasting de cod galben pentru diverse județe din țară, avertizând că se vor manifesta prin averse torențiale, vânt și grindină.

Până la ora 17.00 vor fi afectate județele Timiș și Botoșani. Aici se vor manifesta averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de dimensiuni mici.

Cod galben de ploi și vânt în mai multe județe

Localitățile afectate sunt:

Județul Timiş: Timișoara, Variaș, Săcălaz, Giarmata, Ghiroda, Sânandrei, Satchinez, Orțișoara, Giroc, Moșnița Nouă, Sânmihaiu Român, Biled, Sacoșu Turcesc, Pișchia, Dumbrăvița, Becicherecu Mic, Dudeștii Noi, Remetea Mare, Bucovăț;

Județul Botoşani: Albești, Trușești, Ștefănești, Avrămeni, Manoleasa, Vlăsinești, Dângeni, Santa Mare, Știubieni, Drăgușeni, Durnești, Dobârceni, Mihălășeni, Hănești, Săveni, Ripiceni, Românești, Mitoc, Adășeni.

De asemenea, un alt cod galben va afecta județele Gorj și Vâlcea, până la ora 17.30.

Fulgere. Sursa foto: Joe/ Pixabay

Sunt afectate localitățile Târgu Cărbunești, Vladimir, Logrești, Stejari, Dănciulești, Săulești, Licurici, Căpreni, Berlești, Jupânești, Hurezani, Bărbătești din Gorj și Fârtățești, Roșiile, Valea Mare, Zătreni, Tetoiu, Grădiștea, Glăvile, Livezi, Sinești, Lădești, Lăpușata, Măciuca, Roești, Pesceana, Gușoeni, Stănești, Lăcusteni, Amărăști, din Vâlcea.

Căldură și disconfort termic accentuat în sudul țării

În același timp, e în vigoare un cod galben de căldură persistentă și disconfort termic ridicat. Acesta se va manifesta pe tot parcursul zilei de marți, 23 iulie.

Valul de căldură va afecta sudul Olteniei, sudul, centrul și estul Munteniei, precum și Dobrogea continentală.

Temperaturile ridicate vor persista, generând un disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Căldură. Sursa foto: Freepik

Se estimează că temperaturile maxime vor varia între 33 și 36 de grade, în timp ce temperaturile minime vor rămâne peste 20 de grade, conducând la nopți tropicale, potrivit ANM.

Și zilele trecute au fost în vigoare mai multe coduri galbene de vreme rea, după ce o bună bucată de vreme România s-a topit sub temperaturile extreme ce au pus stăpânire pe toată țara.