Cod emis de ANM. Vântul va bate cu până la 115 km/h în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o nouă avertizare nowcasting Cod portocaliu de vijelii, valabilă în zone din judeţul Buzău.

Prognoza meteo cunoaște o schimbare drastică în următoarele ore. Potrivit ANM, până la ora 23:00, în judeţul avertizat - localităţile Nehoiu, Lopătari, Gura Teghii, Mânzăleşti, Bisoca şi Brăeşti - se vor semnala intensificări temporare ale vântului, cu rafale ce vor depăşi 115 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore.

Ultimele ore au fost pline de avertismente meteo, provocate de schimbarea drastică a vremii.  ANM a mai precizat că în România urmează să aibă loc un fenomen straniu. 

Pericol de inundații în România

Râuri din bazine hidrografice situate în judeţele Botoşani şi Iaşi sunt vizate de o nouă atenţionare Cod galben de inundaţii, până miercuri dimineaţa, arată prognoza Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Potrivit hidrologilor, în intervalul 18 mai, ora 19:30 - 19 mai, ora 7:00, se vor produce viituri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice: Prut - afluenţii mici aferenţi sectorului aval de Acumularea Stânca Costeşti - amonte confluenţă cu râul Jijia, Başeu - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, respectiv Jijia - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Botoşani şi Iaşi).

Atenţionarea a fost transmisă: Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţiei Naţionale "Apele Române", Ministerului Afacerilor Interne, SC Hidroelectrica SA, Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad şi Sistemelor de Gospodărire a Apelor Botoşani şi Iaşi.