Cocktail de sport şi monden cu Simona

Simona Pătruleasa îşi va etala frumuseţea în calitate de moderatoare, într-un show la graniţa dintre sport şi monden, la GSP TV.

Pentru Simona, prezentatoarea ştirilor din sport de la Antena 1, 2008 este un an cu schimbări consistente: se va căsători şi va prezenta primul ei show TV, la cel de-al cincilea post al trustului Intact, GSP TV. Emisiunea se va numi „Interviurile Simonei“ şi este, după cum spune chiar viitoarea ei gazdă, „o emisiune despre sport, cu tentă mondenă, în care personalităţile invitate în studio nu vor fi doar din lumea sportului“.

O emisiune „călduţă“

Dinspre partea nunţii, care va avea loc în curând, nu se ştie cu exactitate când, viitoarea mireasă păstrează misterul. „Da, mă voi căsători. Este vorba despre un eveniment extrem de important pentru mine, Sabin şi cei apropiaţi nouă. Atât“, spune aceea care e considerată una dintre cele mai atrăgătoare femei din audiovizualul românesc.

În „Interviurile Simonei“ se vor evita „punctele nevralgice“, nu vor exista întrebări incisive, nu se vor pune întrebări indiscrete şi nu vor exista motive care să ridice brusc tensiunea invitaţilor.

Poate doar graţia gazdei să o facă, deşi aceasta consideră că frumuseţea ei nu poate dăuna nici tensiunii, nici concentrării invitatului. „Comunic bine cu oamenii şi la obiect. Dacă vreo persoană cu care am vorbit vreodată a deviat de la subiect, sunt convins că motivul era oboseala, şi nu altul“, afirmă vedeta.

„Simona va găzdui nu doar o emisiune, ci o stare, cea de prietenie. Oamenii pe care îi ştiaţi doar pe teren sau încorsetaţi de îndatoriri oficiale vor lăsa grijile la intrarea în studio. Veţi descoperi lucruri inedite despre oamenii pe care credeaţi că-i ştiţi“, declară Bianca Oanea, producătorul „Interviurilor“.

Program normal la Antenă

Febra pregătirilor pentru lansarea noului post TV, programată pentru 25 iulie, cu o zi înainte să înceapă meciurile din Liga I, nu a atins-o pe Simona. Din fericire, „presiunea mare, în cazul lansării de televiziuni, nu cade la început pe umerii prezentatorilor, sunt aspecte importante care trebuie discutate şi puse în practică, iar greul se află la început pe umerii directorilor. Abia după ce aspectele generale sunt finalizate, vorbim de fiecare emisiune în parte, despre producători şi echipe“. Nu s-a stabilit încă dacă „Interviurile“ de weekend ale Simonei vor fi realizate în direct sau vor fi înregistrate.

„Simona mi se pare foarte bună, excelentă pentru rolul acesta, pentru că nu va fi vorba despre o emisiune clasică despre sport. Va fi o abordare între sport şi monden“, a declarat Radu Naum, şeful GSP despre „Interviuri“ şi gazda acestora. La pupitrul ştirilor sportive ale Antenei 1, vedeta va avea acelaşi program ca şi până acum, alături de colegele ei, Crina Abrudan şi Cristina Dochianu.

Istoria unui scandal

Drepturile de difuzare a meciurilor din Liga I au ajuns la consorţiul RCS-Antena 1, care a plătit suma record de 102 milioane de euro plus TVA pentru trei sezoane competiţionale.

Realitatea TV era principalul contracandidat în această luptă, în care s-au mai aruncat Kanal D şi TVR. Scandalul s-a declanşat după ce drepturile de difuzare ale Ligii I au fost câştigate de Antenă şi operatorul de cablu RCS&RDS, spre enervarea lui Mitică Dragomir, din câte se pare susţinătorul Realităţii.

Ironia este că GSP va transmite meciurile sub deviza concurenţei, Realitatea TV, care a obţinut drepturile de asociere cu Liga, de la preşedintele LPF, Mitică Dragomir.

În replică, RCS&RDS a scos pentru câteva zile din pachetul său canalele The Money Channel şi Telesport, ale lui Sorin Ovidiu Vîntu, dar le-a reintrodus la intervenţia CNA.

INTERVIU RAPID

Pentru Simona Pătruleasa surprizele plăcute ale Campionatului European au fost echipa Rusiei şi jucătorul ei, Andrei Arşavin

EVZ TV: Abia s-a terminat Euro 2008 şi trebuie să fii cu ochii pe Liga 1. Nu ai obosit cu atâta fotbal, mai ales că al nostru parcă oferă numai surprize neplăcute? Simona: Sunt precum marii microbişti: chiar dacă uneori sunt dezamăgiţi de performanţele echipei cu care ţin şi jură că nu vor mai privi în viaţa lor vreun meci, la următoarea partidă sunt prezenţi în tribune. Fotbalul este un sport de care, dacă îl iubeşti, rămâi îndrăgostit pe viaţă.

Există personaje din lumea fotbalului care devin incomode în interviuri. Crezi că ai ac de cojocul lui Becali sau al lui Mitică Dragomir? Eu nu invit oamenii în studio să le dau lecţii, nici nu vreau să le întind vreo capcană sau să le plătesc poliţe. Va fi o discuţie plăcută, de weekend, care va exclude punctele nevralgice.

Interviurile sunt în direct sau e vorba de înregistrări? Deocamdată, purtăm discuţii dacă va fi o emisiune înregistrată sau una în direct.

Care sunt echipa şi fotbalistul care au oferit cele mai multe surprize la Euro 2008? Rusia şi Andrei Arşavin, după părerea mea, au fost revelaţiile acestui Campionat European.

CONSISTENŢĂ

GSP, împănat cu talk-show-uri

Pe 25 iulie, cu o zi înainte de începerea Ligii I de fotbal, se lansează postul GSP. Grila de programe este încărcată cu talk-show-uri, cum ar fi „Contraatacul“ lui Costin Ştucan, „Match Point“, al lui Andrei Vochin, şi „Extrafotbal“, emisiune care va debuta în preajma Olimpiadei de la Beijing. Cătălin Oprişan (venit de la Telesport) va modera, de luni până vineri, revista presei sportive, la „Smiley TV“. Iar meciurile din Liga I vor fi comentate în „Top Liga“ şi „Premium Liga“.

Echipa postului se află în subordinea lui Radu Naum, numit şef al operaţiunilor sport ale GSP, Antena 1 şi Antena 3, transferat de la TVR. Alături de el, se vor afla foşti colegi de la postul public de televiziune, precum Emil Grădinescu şi Anda Banu. Vlad Enăchescu, altă emblemă a postului public, a plecat la Realitatea TV, cu tot cu emisiunea „Minutul 91“. De cealaltă parte, TVR a fost silită să găsească rapid soluţii pentru acoperirea pierderilor, aşa că va activa comentatori şi ştirişti pe care nu-i mai folosise de mult şi va colabora inclusiv cu oameni din Societatea de Radiodifuziune. În plus, TVR organizează în aceste zile casting pentru posturi de prezentatori de programe sportive.

PROGRAMUL TV AL MECIURILOR DIN LIGA I