Coaliția a stabilit cum se vor împărți funcțiile. Orban a dat toate detaliile

Ludovic Orban, Florin Citu, PNL

Funcțiile de demnitate publică – de responsabilitate politică – vor reveni reprezentanțilro partidelor din coaliție, în vreme ce restul pozițiilor, cu rol administrativ, vor fi ocupate prin concurs.

Declarația îi aparține liderului PNL, Ludovic Orban, și a fost făcută la finalul unei noi runde de negociere dintre partidele din coaliție, PNL, USR PLUS și UDMR.

„Există acele instituţii care sunt conduse de persoane care deţin funcţii de demnitate publică, adică de secretar de stat, subsecretar de stat - aceste funcţii de demnitate publică sunt funcţii politice, de răspundere politică şi normal că ele vor fi exercitate de reprezentanţi ai formaţiunilor politice din cadrul coaliţiei de guvernare”, a spus liderul PNL.

Potrivit spuselor sale, la palier administrativ, atât la nivel central cât și în teritoriu, la nivel local, funcțiile vor fi repartizate în urma unor concursuri organizate transparent.

„În ceea ce priveşte palierul administrativ de funcţie publică, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul structurilor din teritoriu care pot fi regionale sau la nivel judeţean, susţinem o modificare clară a legislaţiei (...) astfel încât toate funcţiile publice să fie ocupate printr-un concurs organizat transparent la care să poată participa oricine îndeplineşte condiţiile de participare şi selecţia să fie obiectivă astfel încât cei mai buni să ocupe funcţiile publice”, a mai spus Ludovic Orban, la finalul unei noi runde de negocieri.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții partidelor au stabilit arhitectura instituțională a viitorului guvern  și felul în care vor fi administrate pozițiile de răspundere de la nivelurile doi și trei ale guvernării.

„Fiind un guvern de coaliţie, am discutat şi asupra detaliilor de funcţionare în interiorul Guvernului, în interiorul ministerelor între miniştri, secretari de stat, preşedinţi de agenţii. De asemenea, am finalizat o orientare asupra modului în care urmează să fie definite poziţiile de rang 2 şi 3 din structura Guvernului”, a mai spus liderul PNL.

Guvern până de Revelion

Copreşedintele USR PLUS, Dan Barna, a afirmat că obiectivul celor trei partide este să existe un guvern functional până la Crăciun sau între Crăciun şi Revelion.

„Nimeni nu e pe deplin fericit, nimeni pe deplin nefericit, suntem acolo unde trebuie să fim la momentul acesta, progresele sunt semnificative, practic sperăm că mâine sau la finalul zilei sau luni vom avea finalizat programul de guvernare. (...) E un sentiment de oboseală la momentul acesta, dar şi un sentiment de progrese reale care s-au făcut şi ieri şi astăzi. Este obiectivul pe care îl avem cu toţii în vedere (să existe un guvern - n.r.) până la Crăciun sau între Crăciun şi Revelion”, a spus Dan Barna la finalul discuțiilor de sâmbătă.